Activitate pentru profesorii de istorie

În data de miercuri, 11 noiembrie 2015, de la ora 11,00, are loc la sediul Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului (str. Arh. Grigore Cerchez nr. 16, sector 1, telefon 021-230 6992) ACTIVITATEA PENTRU PROFESORII DE ISTORIE organizată de Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române, str. Arh. Grigore Cerchez nr. 16, sector 1. Participă profesori de istorie şi elevi membri ai Cercului de Istorie Recentă din licee din Bucureşti partenere ale INST: COLEGIUL ECONOMIC „VIILOR”, COLEGIUL NAŢIONAL „ION NECULCE”, COLEGIUL NAȚIONAL DE MUZICĂ „GEORGE ENESCU”, LICEUL TEHNOLOGIC „DIMITRIE GUSTI”, LICEUL TEORETIC „ALEXANDRU VLAHUŢĂ”, LICEUL TEORETIC „CONSTANTIN BRÂNCOVEANU”, LICEUL TEORETIC BILINGV „MIGUEL DE CERVANTES”, ŞCOALA CENTRALĂ. Programul activităţii: Conf. univ. dr. CORNELIU BELDIMAN, cercetător INST: Prezentarea produsului digital final (pagina web inst-idst.ro) realizat în cadrul proiectului editorial Noile Media: Instrumente digitale pentru studiul totalitarismului: Mecanisme represive în România 1945-1989. Dicţionar biografic. Partea I: Literele A – L, implementat de INST și finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Conf. univ. dr. OCTAVIAN ROSKE, secretar ştiinţific al INST, Publicaţii recente ale INST. Dr. DAN CĂTĂNUŞ, cercetător INST, Revista „Arhivele Totalitarismului”. Dr. ANA MARIA CĂTĂNUŞ, dr. VASILE BUGA, cercetători INST: Centrul de Studii Ruse şi Sovietice al INST. Mai multe informații găsiți...

Dumitru Crudu: pușcăria subacvatică a existenței

Despre Eșarfe în cer de Dumitru Crudu scriam într-o cronică că este poate cel mai tulburător poem despre moarte scris în ultimii ani în Basarabia. De la un timp, poetul abordează cu gravitate marile teme ale existenței, asumându-și curajul, cu toate riscurile gestului.  Despre riscurile de-a lăsa ficțiunea să se plieze pe realitate, s-a vorbit destul în critica literară. Un text recent al lui Bogdan Crețu aduce judicios în discuție miza uriașă a curajului scriitorului de-a aborda temele mari, și anume – autenticitatea: „Literatura înseamnă în primul rând experiment permanent cu tine însuți. De aceea, literatura nu e, nu are cum să fie „un mod agreabil de a fugi de realitate”; dimpotrivă: este modul cel mai crunt, cel mai exigent de a lua act de realitate. De a inventa realitatea, de a o institui. Cum? Devenind autentic”[1]. Așadar, capacitatea scriitorului de-a diseca adânc și onest în interiorul temelor ce țin de situații-limită (viața, moartea, iubirea etc.) e un mod de-a lua act de zonele complexe ale realității, dar și de-a reinventa realitatea, instituindu-i coerență și sens. Nu o invenție de natură SF, ci o revelație din chiar interiorul problemei, care e o problemă de cunoaștere în marele labirint al sufletului uman. Metafora revelatorie a lui Blaga asta și este, o sporire a viziunii în plan ontologic. O realitate care scapă rigorilor conceptuale își descoperă nuanțele doar în irizările indecibile ale literaturii și doar de către scriitorul care-o poate construi printr-un alt nivel de înțelegere al ei, cu alte cuvinte, care poate institui „o poetică a realității”, scrie Bogdan Crețu. O autenticitate de natură ontologică regăsim și în ultimele plachete de versuri ale lui Dumitru Crudu, La revedere, tată (Tracus arte, 2015) și Strigătele de sub apă (Vinea, 2015). Sunt poezii-jurnale, în care contează nu forma, ci înregistrarea febrilă a suferinței de moment și a viziunilor pe care aceasta le...

Simfonia inefabilului refuzat sau „iubirea noastră e o doamnă frumoasă”

Conduita estetică a poemelor din noul volum al Mariei Şleahtiţchi, IUBIREA NOASTRĂ E O DOAMNĂ FRUMOASĂ, Vinea, 2015, implică întâi şi întâi auzul. Cel puţin prima lectură este dominată de registrul eufonic, de muzica desluşită cu „urechile” minţii în sonoritatea internă a cuvintelor, în plasarea accentelor şi în ritm. Nu întâmplător, tematica primelor părţi induc într-un spaţiu acustic şi etalează orchestraţii, în care virtuozităţii tehnice i se acordă un rol esenţial. Memoria vibrează în amintiri cu trăiri din belşug, însă conştiinţa le filtrează cu iscusinţă, le sporeşte în imaginar şi le caută în depozitul culturii structuri înrudite. Motivele personale se împletesc polifonic cu fugile tonifiante ale lui Bach, cu intonaţiile elegiace şi graţioase ale romanţei sau cu psalmodierile monotone şi triste pentru a se uni într-o componistică nouă, într-o invenţiune verbală în spiritul timpului. În viteza fugi-ară, contrapunctică şi repetitivă se prind şi celelalte simţuri ce înlesnesc sinestezic proiectarea rapidă a imaginilor, care vin în pâlcuri, creează vertije fascinante: „şi-aruncată pe jos pe sub tocuri subţiri de damă saboţi şi balerini/   sub talpa de piele a pantofilor salamander de culoare maro/ pe caldarâm sub copitele cailor cu aripi / în surrealism pegas/ comercializează carne de porc iepuri de casă raţe mute / în bric-à-brac/ pe covorul acesta – un preş – aşternut cândva unui neghiob/ care neghiob a fost înlocuit de alt neghiob care va fi înlocuit/ de un alt neghiob de neghiob de neghiobi” (TOCCATĂ ŞI FUGĂ ÎN C MINOR, op. 69.63). Pe suprafaţa caleidoscopică a poemului, trăirile individuale, ca şi obiectele de uz casnic ţinute în bufet pentru valoarea lor estetică, tac ocrotite de ornamentele literare moştenite, cu care fac corp comun, neputând exista în stare pură, inocentă.  Inima a moştenit expresii străine („cuvintele inimii tale”) de care nu poate face abstracţie, iar tristeţea ei este „poematică” (SCADENŢE). Tonalitatea baladescă potoleşte cursul tumultuos, resuscită dulci melancolii autoscopice,...