Londra nu e realitate, Londra e un film de ficţiune

Trei ore de zbor cu avionul companiei Wizz Air pe ruta low-cost Chişinău – Londra şi iată că decorul bucolic, amorţit în depresie, tulburat uneori de vreun ciobănaş roşu-nvăpăiat, este înlocuit de un cu totul altul: dinamic, tehnicizat, ultramodern. Parcurs pe înserate, drumul de la aeroportul Luton spre Londra ne lansează instant în acest univers „răsturnat”, impresia fiind provocată nu neapărat de faptul că aici se circulă pe stânga. Mulţimea şoselelor alăturare, încrucişate şi giratorii unduiesc atât de ameţitor cu tot cu marcajele lor alb-roşii-fosforiscente şi cu stâlpii de iluminare artificială, încât ne dă peste cap sistemul de coordonate, deplasându-ne orizontul până pe sub bolta cerului, care, la rândul lui, brăzdat de mulţimea de luminiţe sclipitoare ale avioanelor şi elicopterelor, arată ca un oraş electrificat, destul de populat. Pe măsură ce înaintăm, starea în vârtej ni se echilibrează sub influența felului în care lucrurile întâlnite în cale ni se oferă privirii. Rigoarea traficului, inteligența căilor de circulaţie, arhitectura liniştit-pământeacă a caselor cu cel mult două niveluri, lipsa zgomotelor stridente etc. impun o atitudine sobră, numită şi „răceală” englezească. Agitaţia inerentă megalopolisurilor se ascunde sub această distanțare nobilă, susţinută fiind şi de un specific climatic – înnourările şi ploile frecvente. După un asemenea preambul, Londra care ni se deschide de-a lungul celor patru zile trăite în tensiunea vitezei pare a fi decupată dintr-un film de ficţiune. Cu siguranţă, un început prost al unei intenţii bune nu înseamnă neapărat eşecul întregului demers. Din păcate, ambasadorul Republicii Moldova la Londra şi poetul Iulian Fruntaşu nu a fost la fel de cooperant cum au fost, acum un an, la Paris, domnul ambasador Oleg Serebrian şi domnul consul Eugen Vizir, care ne-au oferit susţinerea şi sediul ambasadei pentru o întâlnire cu diaspora pe temă literară. De data aceasta soluția a venit din partea unor oameni care nu au fost delegaţi de statul nostru să...

No limit diabolic asumat şi poezie experimentală non-stop – Felix Nicolau – Kamceatka. time IS honey

Felix Nicolau, autor remarcat în reviste româneşti ori internaţionale, este omniprezent cu poeme, texte critice, eseuri şi polemici diverse. Posedă un palmares editorial consistent căci, din câte ştiu, a publicat şi romane, şi studii de literatură comparată, şi este tradus şi în diferite limbi, el însuşi fiind un bun traducător.  Acest volum este întâmpinat elogios, iar apariţia lui nu trece neobservată: „Volumul (Editura Vinea, 2014) ne relevă un poet care mai întâi îşi inventează un univers sub formă de labirint, de bolgie dantescă chiar, din care mai apoi face toate eforturile ca să iasă, să se elibereze. În acest univers constrângerile sunt la discreţia creatorului, poetul dispune de cuvânt ca de o materie maleabilă cu care poate să construiască orice îi vine în minte”. (Adrian Alui Gheorghe) Suntem pe un platou No limit al transgenurilor, invitaţi şi scuturaţi să le vizităm altfel, acum şi imediat. Poetul ne invită la formulări originale, la o apropiere de literatură în general – nu numai de poezie, ci şi de teatral -, omniprezent în acest volum unde mânuirea cuvântului şi a poeziei se fac într-o manieră spectaculară. Vasile Dan, în revista „Arca”, scrie despre autorul super dinamic : „O carte a noului suflu liric (de fapt antiliric): acidă, insurgentă în spirit, flagelatoare cu orice cutumă şi clişeu de viaţă & literatură. Începând cu însuşi titlul ei trăsnit şi, intenţionat, provocator: „în iad o să ard dacă nu o să fiu mai rece/ cu femeile cărnoase/ de la televizor// o să dârdâi în iad dacă nu o să fiu/ mai cald cu oamenii de afaceri şi cocalarii/ cărora le-am smuls limba şi/ i-am îngropat de vii în spatele blocului.” (Sufletească, p. 116) Poeme, ai zice, de hipster neaoş pur-sânge. Aşa cum spuneam, cartea e bilingvă. Adică nu vă place? O dăm la export! Tonul neslăbit polemic al acestor texte lirice e cea dintâi şi...