Autori basarabeni în volume de proză scurtă publicate în Italia

Autor: Ecaterina Deleu  „Nu uita nimic! Memoria ta trebuie să fie tare ca focul de iarnă şi cristalină ca sarea care topeşte zăpada”. Alketa Vako, cartea Briciole (rom. Firimituri), Besa Editrice, 2016 Daniella Finocchi este coordonatoarea unui proiect literar inedit dedicat femeilor imigrate şi desfăşurat de-a lungul a mai bine de 12 ani în Italia. Mai multe femei originare din Republica Moldova au fost  incluse în Banca Dati BASILI / Banca Dati Scrittori Immigrati in Lingua Italiana [1]. Participarea imigranţilor la (re)crearea literaturii contemporane a fost semnalată şi apreciată de Armando Gnisci, cercetător al literaturii comparate, fondator al Băncii de Date BASILI şi al Revistei italiene de literatură comparată (it. Rivista italiana di letteratura comparata), profesor la Universitatea Sapienza din Roma [2]. Este vorba de un concurs literar dedicat femeilor imigrate în Italia, care vorbeşte despre integrare / literatură / istorii de migraţie. Volumul „Lingua madre Duemila diciassette: Racconti di donne straniere in Italia” [3] este coordonat de Daniella Finocchi şi a fost publicat de Editura SEB27, în urma desfăşurării concursului literar naţional „Lingua madre 2017”. Prima ediţie a concursului literar a avut loc în 2005, la iniţiativa Danielei Finocchi. Este un proiect sprijinit de Regiunea Torino, de Salonul Internaţional de Carte din Torino, de Fundaţia pentru carte, muzică şi cultură din Torino, sub patronajul Ministerului Culturii al Italiei. În ultimii ani, spectrul femeilor participante s-a lărgit tot mai mult, alături de femeile imigrate participând elevi şi studenţi, precum şi femei aflate în detenţie, dar şi membre ale asociaţiilor de migranţi. O secţiune aparte este dedicată femeilor italiene care vor să povestească istorii despre femei imigrate. În volumul din 2017 au fost incluse textele a trei autoare originare din Republica Moldova: Sabrina Roibu, elevă, cu povestirea „Caro Jack” (rom. Dragă Jack); Olga Ciocan, cu povestirea „Profumi gastronomici” (rom. Arome gastronomice); Viorica Ungureanu, cu povestirea „Da quando sono ombra” (rom. De...

Mihai Eminescu – portret în oglinda timpului

autor:  Lidia Carmen Pircă  Nu credeam să-nvăț a muri vreodată …     Odă (în metru antic)  Este confesiunea poetului – ființă – supusă vremelniciei, dar Mihai Eminescu nu este ființa, este Geniul care ne mângâie efemeritatea întru veșnicie! 15 Ianuarie este în mod nemijlocit legat de numele lui Mihai Eminescu, este Ziua Culturii Naționale pentru că poporul român se naște cu Eminescu și trăiește întru Eminescu, veșnic actualizat pentru a nu se pierde în cețurile mitului. Ne întrebăm cât mai este astăzi citit Eminescu, sau mai bine zis, înțeles, pentru că decriptarea sensurilor lexemelor este echivalentă cu descifrarea codului care facilitează intrarea în absolutul cunoașterii, al esenței divine care se revelează doar celor inițiați, reprezentanți hierofanici. Eminescu este astfel, un destin, devenind, spre bucuria spiritelor înclinate spre întrebare, o permanentă şi inepuizabilă resursă vitală de liniștire prin poezie, de contempare prin reflectare, de înnobilare prin spiritualizare, o călătorie spre interior în căutarea adevărului pur. Atitudinea ontică se reflectă în oglinda timpului, care de-a lungul secolelor conturează metamorfoze eminesciane. Tributar romantismului, ființa poetică și imaginarul artistic devin structurile arhetipale ale macrocosmosului, ale Universului cu care se contopește în magma inspiratoare, alunecând în civilizațiile Antichității, ale Evului Mediu, ale filosofiei idealiste germane, în vederea armonizării sinelui cu sine și cu divinitatea. Pendulând între extreme “Vesel și trist; comunicativ și ursuz; blând și aspru”, după cum îl vedea I.L. Caragiale, Eminescu șochează prin portretul său fizic/spiritual chiar și pe contemporani, dar lasă în memoria posterității chipul geniului romantic bituitor în lupta cu Timpul. Mihai Eminescu este expresia naționalismului românesc. Lirica sa reflectă patriotismul care pune în balanță trecutul și prezentul, prin entuziasmul specific, încărcat de vibrație expresivă, însă publicistica exprimă atitudinea critică, revoltată. Concepția poetică privind dragostea de țară îmbracă haina satirei (Scrisoarea III) sau plânsul neamului din Țara Moldovei (Doina). În graba nostră de a pătrunde și de a asimila sintetic lirica...

Despre „omul amestecat” din mesopotamia.md

autor:  Galina Anițoi Poezia Mariei Pilchin am citit-o dintr-o răsuflare (Maria Pilchin, Poeme pentru Ivan Gogh, Piteşti, Paralela 45, 2015). Asemenea lucru mi se întâmplă cu volumele de versuri care rezonează cumva aparte cu trăirile şi stările mele de spirit. În cazul Poemelor pentru Ivan Gogh, această carte mi-a „răscolit” copilăria și adolescenţa  care, de multe ori, îmi lasă ciudata senzaţie că fac parte dintr-o cu totul altă viaţă. Una ale cărei însemne însă le-am purtat peste ani, ca pe nişte sechele: steluţa lui lenin,  povestea cu ivanuşca şi alionuşca, hit-ul ivanushki international, filmul sovietic malenikaia vera, zilele de informare politică, apoi iura roşca (…) erou naţional, pe care, deja studentă la litere, l-am urmat în orăşelul libertăţii. Am găsit în acest volum o poezie care se vrea, în mare parte, expresia unei realităţi contradictorii, tensionate, fixând drama unui popor aflat într-o lungă și sinuoasă căutare de sine, trăindu-și acut criza propriei identități: și aveai două nume/ și zâmbeai/ te uitai în oglindă/ să îți cauți celălalt nume/ nu mai era/ căci emigrase/ numele tău se exilase/ dincolo de tine (CONTROL VAMAL). De mai bine de două decenii traversăm o perioadă de tranziţie anevoioasă şi, aparent, interminabilă. Cu toate acestea, trecutul sovietic nu s-a desprins definitiv de noi (nu vrea să se desprindă sau nu îl lăsăm să o facă). Se obstinează să mai vegheze asupra noastră: matrioşka nu pleacă nicăieri/ ea stă ca un lar la colţul patului (PUPA RUSA) și să ne alimenteze continuu un sentiment al unui „om amestecat”, al unui „om între lumi”, așa cum mărturisește însăși autoarea într-un interviu, pe care îl suntem sau îl simțim că suntem aici în Basarabia. Separată de ani de zile în tabere etnice ostile, năucită de toate culorile/ curcubeului politic (IVAN GOGH), lumea nu se mai așază în mesopotamia noastră: în mesopotamia mea/ nordul și sudul/ ca vârfurile...

Olga Căpăţînă, DOBRENII

Afganistan – raza mea sălbatică de soare   Partea întâi În seara zilei de 27 decembrie 1979, la Kabul a început operaţiunea militară ŞTORM-333, desfăşurată de trupele Direcţiei Generale de Cercetare şi de cele ale Comitetului de Stat pentru Securitate al Uniunii Sovietice (KGB). La asaltul Palatului Tajbeg, unde se afla reşedinţa lui Hafizullah Amin, au participat circa cinci sute de militari ai batalionului de musulmani. Adversarii lor au fost peste două mii de soldaţi şi mai mult de două sute de militari din paza lui Amin. A doua zi, pe 28 decembrie, capitala Afganistanului, Kabul, a fost ocupată de către ostaşii sovietici. ŞTORM-333 a fost o operaţiune militară bine pregătită şi excelent înfăptuită. Acesta a fost doar începutul unui război, care a durat zece ani.   *** S-a trezit cântând… Ce mai însemna şi asta? De obicei, prin somn plângea, râdea, zbura, cădea de la înălţime. Iată de ce de multe ori se trezea speriată, cu răsuflarea tăiată. De cântat însă n-a cântat niciodată în somn. Nici în viaţa de toate zilele nu a prea cântat. Şi nu pentru că nu-i plăcea muzica, ci pentru că a înţeles, încă de pe când era copilă, că nu avea acest har. Şi, cu toate că muzica sălășluia în sufletul ei, se străduia să nu cânte, crezând că dacă ar fi încercat să dea frâu liber vocii sale, ar fi speriat cioroii din vârful salcâmilor din vecinătatea casei părinteşti. La şcoală, profesoara de muzică a obligat-o să cânte în cor. Şi cine ar fi putut-o convinge pe această devotată executantă a directivelor partidului că Lina Dobre nu avea  de auz muzical? Însă frecvenţa obligatorie, asta era legea. De două ori pe săptămână, după lecţii, toţi elevii cântau în cor. Osanale aduse atât marelui partid, cât şi măreţului, nemuritorului conducător. Iar ea, fiind o elevă sârguincioasă la toate disciplinele şcolare, se străduia...

Defileul fulgilor de nea

Galina ANIŢOI   Să fiu ninsoare Aş vrea să fiu ninsoare multa, densă, s-absorb tot cenuşiul de pe Terra, în necuprinsul lumii să se simtă doar respiraţia lui Dumnezeu intensă Aş vrea să ning cumplit, apocaliptic, să-nec durerea toată în zăpadă, apoi din ceruri, ne-ncepute, Iubire şi Lumină să las peste pământ să cadă…   Vitalie VOVC Defileul fulgilor de nea   S-a dat dezlegare la alb Şi au pornit Legiuni de fantasini Din susul dezgolit Fulgi de pelegrini Sacrificaţi negreşit Autoanihilare totală Rece peste patimi Peste fierbintele facerii Gheaţă peste verdele ţepos Şi intrepid de tânăr Peste brazda deschisă Voluptuos în aşteptarea seminţei   Dumitru CRUDU În noaptea în carea a fost Revelionul   Când am coborât din cursa de Brașov, în Chișinău era noapte. Autogara de Sud era pustie și eu stăteam înțepenit pe peronul gol, printre oamenii care plecau veseli cu gențile pe umăr sau în mâini spre taxiurile parcate la ieșire sau spre stația de troleibuz de peste drum. Am rămas singur, cu încă o țigară în gură, sub un bec chior. Sufla un vânt înghețat și nu știam încotro să mă duc, pentru că bani de hotel nu aveam și nu știam pe cine să-l telefonez ca să-l rog să mă oploșească la noapte. Pe Cioclea, pe Cioclea l-aș putea suna, mi-am spus, și am mers la un aparat telefonic din clădirea autogării, în care am aruncat o monedă. Cioclea era acasă. Nu s-a mirat deloc când i-am spus de ce-l sun, deși nu mai vorbisem la telefon de câțiva ani. Mă mir că mă mai ținea minte. El însă mi-a publicat câteva poezii în revista „Tineretul Moldovei” și-și aducea aminte de mine. – Vino chiar acum, ce mai aștepți, mi-a spus poetul, dar pentru că eu nu știam unde stă, mi-a zis că o să mă aștepte în stație. Și chiar m-a așteptat....

« Articole mai vechi