Sunteți aici:Andrei Țurcanu

„Povestea unui David basarabean care îl împunge cu penița de aur pe Goliat-ul sovietic e, eufemistic spus, puțin cam exagerată”

Fragment din volumul în elaborare CARTEA DIN MÂNA LUI HAMLET Nina Corcinschi în dialog cu Andrei Țurcanu   N.C. Aș vrea, dle profesor, să discutăm o problemă mai delicată pentru literatura română din Basarabia postbelică, existența (sau alternanța) ei între disidență și oportunism, între manifestările rebele de creativitate și plierile (auto)anihilatoare ale scriitorilor noștri. A.Ț. Când citesc (auto)mitologia tot mai bogată și mai exaltată a martirajului literaturii române din Basarabia sovietică, martiraj în care au încăput de-a valma cărți și scriitori șicanați de ispravnicul Bodiul sau de vreun grangure mai mititel de la CC, dar și autori care au suportat ani buni de pușcărie pentru gerontofilia unui libidou scăpat de sub controlul rațiunii ori implicați în alte fapte și întâmplări scandaloase fără nici o atingere cu literatura, mă apucă o tristețe fără de hotar. Putem vorbi ipotetic, cu o doză mare de certitudine, că, dacă n-ar fi fost teroarea regimului totalitar sovietic, fața literaturii basarabene ar fi fost cu totul alta. Dar mă întreb și altceva: în mod radical alta sau doar fără acel iz stătut și provincial, care străbate, inexorabil, de la un capăt la altul, aproape toate textele ei? N-am să mă refer la masochismul unui Alexandru Robot, ale cărui „creații” de după 1940, în comparație cu ce a scris și cum a scris până atunci, denotă mai mult un spirit schizoid decât o atitudine banală de oportunism. Aș putea să și greșesc dacă mă gândesc că majoritatea suprarealiștilor din România au devenit după 1944, brusc, promotorii și practicienii celei mai dogmatice literaturi realist-socialiste, apoi, după 1966, tot ei au fost primii care au ridicat drapelul estetismului onirist. Deși, într-o scrisoare către Nicolae Romanenco, George Meniuc i se plângea de ratarea carierei sale de creație, nu cred că George Meniuc, asupra căruia la noi planează o aură critică ușor adulatoare, a ratat totul din cauza regimului sau...

Cartea din mâna lui Hamlet

Nina Corcinschi în dialog cu Andrei Țurcanu Literatura din RSSM ni se arată astăzi prizoniera unui imens labirint al închiderilor artistice, al sufocării respirației estetice și un atentat la însăși existența ei. Cum au supraviețuit scriitorii-prizonieri, ce căi au ales și cât de rezistente le-au fost „aripile” confecționate din dorința de a se opune sau doar de a rezista supliciilor Minotaurului totalitar comunist, e un subiect care vizează un  fenomen literar și istoric cu multe aspecte încă neelucidate până la capăt. Vă propunem un dialog despre dogmă, coerciție, dar și despre rezistență și creativitate cu istoricul și criticul literar, profesorul universitar Andrei Țurcanu. N.C. Stimate domnule profesor Andrei Țurcanu, dacă am vorbi despre literatura noastră din perioada sovietică ca despre un labirint, din ce „materii” şi „stofe” ar fi trebuit să-şi confecţioneze „aripile” scriitorul-Dedal pentru a găsi Calea? A.Ț. Sunt două lucruri de specificat la această întrebare. Spre deosebire de Dedal, arhitectul și meșterul labirintului din Creta, meșteșugarul cuvintelor, ca să folosesc sintagma consacrată argheziană, scriitorul adică, mai exact scriitorul de bună credință din literatura noastră din perioada sovietică, nu are nimic cu „labirintul” creat și pus în funcțiune de cel care azi este supranumit drept „mecanicul ceasornicar al puterii sovietice”, Iankel Movșevici Sverdlov. Labirintul totalitarist este un pattern suprapus peste alte nenumărate labirinturi. Nici una din sferele activității sociale a omului nu se poate sustrage calapoadelor generale. Fiecare din „micile” labirinturi, supunându-se acelorași rigori stricte, nu este decât cópia fidelă, în proporțiile segmentului de viață pe care îl cuprinde sau îl reprezintă, a Marelui Model. Libertățile, devierile sunt excluse. În „schemele de har” ale sistemului, ale acestui Centaur , vorba lui Liviu Damian, „făcut din reguli şi din piese de oţel”, nu se pot strecura greșeli. Ce reprezenta, în fond, Uniunea Scriitorilor din RSSM? O subdiviziune a Uniunii Scriitorilor din URSS și un mic labirint al labirintului numit...

Nici eroi, nici trădători, doar niște oameni bicisnici sub vremi

1. În „Sovetskaia Moldavia” din 25 septembrie 1948 I.D. Ciobanu, I. Canna, E. Egorov publică denunțul jdanovist „Să smulgem din rădăcini naţionalismul burghez din creaţia scriitorilor moldoveni”. I. D. Ciobanu este decorat cu ordinul Lenin iar Ion Canna, în ianuarie 1952, primeşte titlul onorific de „fondator al prozei sovietice moldoveneşti” şi promisiunea unei case de vacanţă (dacea) pe cheltuiala statului. 2. Cu prilejul unei reuniuni a USM din 1948, Andrei Lupan critică aspru „formalismul” unui poem al lui Deleanu, în prezenţa autorului, după ce, cu nicio oră înainte, îi promisese să-l apere împotriva atacurilor transnistrenilor. Andrei Lupan va face o carieră fulminantă în cadrul nomenclaturii de partid a epocii, devenind Prim secretar al Uniunii Scriitorilor, distins cu cele mai diverse premii și distincții, culminând cu titlul de Erou al Muncii Socialiste. 3. În 1959 Em. Bucov îl atacă virulent pe Vasile Coroban pentru înțelegerea greșită, „naționalistă”, a specificului național. Em. Bucov face și el o carieră fulminantă în structurile literare și de stat sovietice. Și el este decorat cu titlul de Erou al Muncii Socialiste, fapt care îl făcea pe un scriitor caucazian să se mire că o literatură mică are atâția eroi. 5. În 1972 apare în „Moldova Socialistă” denunțul-pamflet al lui D. Tăbăcaru, în care autorul atrage atenția forurilor de partid asupra greșelilor ideologice și de interpretare istorică din romanul lui Ion Druță „Povara bunătății noastre”. D. Tăbăcaru, filolog de specialitate, ocupându-se la Academia de Științe cu ateismul științific, face o carieră strălucită în domeniul „științific” al ateismului moldovenesc. 5. În 2014 Petru Negură bate alarma, atenționând organele de decizie ale R. Moldova supra inadmisibilității decernării lui Paul Goma a Premiului Național. Paul Goma are o faimă de antisemit și negaționist, care poate face rău imaginii Moldovei ca stat pornit pe drumul integrării europene. Denunțul e susținut de tobele concertate ale unei campanii furibunde antiGoma și cu...

Literatura română din Basarabia. Meandrele unui an literar: 2013

Nu pot să ştiu cum arată anul literar 2013 faţă de precedentul 2012 ori faţă de, să zicem, 2003 sau anul literar 2002. Demult nu am mai avut această practică împovărătoare a cititului de-a valma a tot ce se scrie şi se publică. Dacă o carte nu-mi trezeşte interesul la primele zece pagini o arunc. Nu-mi mai permit, ca altădată, luxul pierderii de timp în căutarea grăuntelui de aur în munţii de moloz. Vârsta! Ce am remarcat în vrafurile de cărţi ale anului literar precedent pe care, din obligaţiile ce-mi revin în calitate de preşedinte al juriului pentru premiile Uniunii Scriitorilor le-am trecut conştiincios pe toate cu creionul în mână? Am să omit stihia maculaturii, debordantă şi supărătoare poate, dar pe care ar trebui s-o tratăm calm, ca pe o fatalitate a scrisului în genere. Unde se scrie mult, se scrie şi multă maculatură. Problema e alta: în acest multscris regăsim ceva care să se constituie într-un temei literar clar, o promisiune artistică de perspectivă, o tendinţă interesantă? Şi mai e o întrebare: lângă liniile de forţă pozitive distincte care sunt tarele (mai vechi sau mai noi) ce trag (ori continuă să tragă) literatura română din Basarabia în fundacul eşecurilor şi a provincialismului? Voi începe cu o constatare: ponderea vădit considerabilă în contextul publicaţiilor din 2013 a criticii şi istoriei literare, a eseului culturologic şi a publicisticii memoralistice. Acest lucru nu poate decât să ne bucure, dacă ne gândim că stigmatul unui lăutărism pe după ureche apasă greu asupra literaturii române din Basarabia, ca, de altfel, şi asupra cititorului nostru, indiferent că-i elev de liceu, academician sau ministru. Într-un studiu critic mai vechi Dan Mănucă spunea despre prozatorul antepaşoptist: „mintea îi e înceţoşată de narghileaua prea aromată, limba încleştată de dulceţuri”. N-am să exagerez dacă am să afirm că mintea scriitorului basarabean (şi a cititorului său) este (încă) puternic...