Sunteți aici:Mihai CImpoi

Mihai Cimpoi: „Am fost «un lup singuratic» faţă-n faţă cu literatura care mi-a fost «pradă»”

  (Fragment din cartea Aliona Grati în dialog cu Mihai Cimpoi: „Sunt un om de cultură devenit un destin”, Ed. Prut internaţional, 2013)   A.G. Domnule academician, dintre cele trei discipline fundamentale ale studiului literaturii, critica constituie miezul în jurul căruia alegeţi să vă fixaţi identitatea profesională. Nu este opţiunea cea mai simplă, tocmai dimpotrivă. Act funciarmente valorizator, presupunând cunoaşterea şi operarea unor principii, criterii şi concepte temeinice, critica indică, încă de la origini, o judecată selectivă, care în toate timpurile a pus în primejdie pe oricine şi-a asumat-o. De ce critica literară? A fost o întâmplare, a fost o influenţă exterioară, sau a fost o chemare? M.C. Desigur, de la origini critica înseamnă judecată (bună), zeiţa Themis fiind, aşadar, cea care o tutelează. Cântarul (= cumpăna) este atributul ei simbolic. Or, o cântărire (= cumpănire) este o operaţie care cere inteligenţă, sensibilitate, dar analitic asociativ / disociativ, logică („critica bună, rea trebuie să fie logică”, postula şi Alecu Russo al nostru). Ca şi „literatura” şi „cultura”, ea este mereu definită / redefinită cu o transmutare permanentă de accente teoretice: estetică în mişcare, fenomenologie, poetică a textului în devenire, hermeneutică, metaliteratură şi şirul de definiţii categoriale poate fi continuat. În toate condiţiile statutare rămâne, însă, judecata de valoare. În cazul meu, critica s-a născut, paradoxal, dintr-o dragoste faţă de literatură. Căci Gogol stăruia, într-un articol, anume asupra acestei calităţi a ei. Deci a fost, indiscutabil, o chemare, o chemare a dragostei ce-o purtam scrisului, valorilor.  A.G. Să vorbim despre începuturile criticii Dumneavoastră care a stat sub zodia unui impresionism elevat, estetizat, impregnat de neologisme. Exprimarea artistico-elegantă, poematică, cu volute stilistice şi exces de metafore l-a determinat pe Constantin Ciopraga să Vă caracterizeze drept un „hermeneut de ţinută modernă”, iar unii Vă consideră un „critic artist”. Ce credeţi despre asta? V-a făcut diferit de ceilalţi critici ai timpului de la...