Sunteți aici:Scrii(tură)

”aceeași viziune tot mai concretă”

autor: Vasile Gribincea chiar la începutul partidei șah mat jucătorului însuși pionul mută după nebunul său plac mâna care trebuia să-l mute *** dar nu au nimic de ascuns         nimic de-mpărtășit    nimic e nu mai puțin         decât cuvântul favorit             al lor     care n-au măcar un cuvânt           ce-i poate numi   la sfârșit va fi Cuvântul           își spun     cred fără rest că adevărul nu poate fi altul știu exact unde trebuie să ajungă         ce e bine să facă trăiesc numai schimbări           imposibil de sesizat         pentru oricine din afară își simt discret invulnerabilitatea îi obsedează     îi liniștește          aceeași viziune tot mai concretă o foaie cu o singură față un nume unic pe ea                nimeni care să poată să-l șteargă cine îl va rosti *** Când am încetat să-i cer ce nu-mi poate oferi, am înțeles că-mi poate oferi mai mult decât pot cere poem despre viața mea Te mult viața mea fără tine o frază din care au dispărut verbele și o carte din care au dispărut frazele și o bibliotecă din care au dispărut cărțile și un oraș din care au dispărut bibliotecile și terra de pe care au dispărut orașele și universul din care a dispărut terra Te mult viața mea cu tine terra în care s-a strâns tot universul și un oraș în care s-a strâns toată terra și o bibliotecă în care s-au strâns toate orașele și o carte în care s-au strâns toate bibliotecile și o frază în care s-au strâns toate cărțile și un verb în care s-au strâns toate frazele și tăcerea în care a dispărut     strâns ca-ntr-o gaură neagră verbul Te mult  pima noapte cât de bine poate fi să te culci             tot în orașul unde nici o lacrimă n-a curs            unde nimeni nu poate avea insomnii unde toate semafoarele au  4 culori               și funcționează doar la a...

Ivan Pilchin: „…iar poezie nu am, nimic nu sunt.”

автопортрет         tata, tu ești ca un melc        de ce?        pentru că te deschizi încet. вот хрустальный стакан из которого пьют только по праздникам пожалуйста будьте осторожны вот муравей что на вашем пути несет сладкую пылинку пожалуйста не наступайте вот глаза улитки что тихо раскачиваются в поисках света пожалуйста не прикасайтесь   autoportretul       tata, tu ești ca un melc       de ce?       pentru că te deschizi încet iată paharul de cristal din care se bea doar de sărbători vă rog aveţi grijă iată furnica care în calea voastră duce o pulbere dulce vă rog nu o călcaţi iată ochii melcului care se leagănă încet căutând lumina vă rog nu-i atingeţi   ars poetica а потом ты сказал: воспой ближнего твоего как самого себя. и еще: если я говорю языками человеческими и ангельскими, а поэзии не имею, то я – медь звенящая или кимвал звучащий. если имею дар пророчества, и знаю все тайны, и имею всякое познание и всю веру, так что могу и горы переставлять, а не имею поэзии, – то я ничто. и если я раздам все имение мое и отдам тело мое на сожжение, а поэзии не имею, нет мне в том никакой пользы. поэзия долготерпит, милосердствует, поэзия не завидует, поэзия не превозносится, не гордится, не бесчинствует, не ищет своего, не раздражается, не мыслит зла, не радуется неправде, а сорадуется истине; все покрывает, всему верит, всего надеется, все переносит. поэзия никогда не перестает, хотя и пророчества прекратятся, и языки умолкнут, и знание упразднится. и теперь пребывают сии три: вера, надежда, поэзия; но поэзия из них больше.   ars poetica şi apoi tu ai zis: să îţi cânţi aproapele ca pe tine însuţi. şi încă: dacă vorbesc în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar poezie nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi...

Ana Rapcea cu Planuri de evadare

POEZIA Poezia te trezește noaptea din somn, Te oprește în stradă să-ți șoptească ceva, Te întoarce în timp Și te scoate din timp. Poezia nu este cuvânt, Nici idee, Nici sentiment. Ea le precede pe toate, E o febră a căutării, Și a negăsirii, A negării și afirmării Concomitent. Tu, cel ales, Ești și primul abandonat, De aceea ți se spune Poet.   ŞABLON Greşeşti mult şi concentrat în tinereţe. La maturitate le regreţi, greşelile, dar încerci să te consolezi cu gândul că măcar copiii ţi-i vei înţelege atunci când vor ajunge şi ei la vârsta aceea nefastă, sau că vei reuşi cumva să-i fereşti de regrete. Pe urmă, când istoria se repetă, identică în datele ei esenţiale, îţi dai seama că nu-i înţelegi, că nu poţi să-i ajuţi şi nici să-i fereşti, doar stratul de zgură din inimă se îngroaşă, iar vechile cu noile greşeli se suprapun ca un şablon imuabil pentru ceea ce, mai simplu, numim viaţă.   PEREŢII Ai ridicat mulţi pereţi la viaţa ta, Ca sa ai de ce da cu capul, Ca sa ai cu cine lupta, Cu cine vorbi, De ce sa te sprijini si ce sa dărâmi La ore apocaliptice. Se împacă bine pereţii cu hergheliile tale De cai verzi. Pusa la zid, faci planuri de evadare Ştiind bine ca nu vei mai reuşi. Într-un târziu, capitulezi, Te lipeşti de perete Si-i simţi cu toate oasele răceala – Se cheamă ca-ti tragi sufletul. ASTA E Decât să vorbești singură, mai bine să taci cu cineva, mi-a zis Îngerul înainte de somn, purtându-mi pe dinainte o oglindă: – Pe cine vezi? Pe cine vezi alături de tine? Când i-am spus, a spart oglinda și-a izbucnit în plâns… Acum iar vorbesc singură, Îngerul și-a acoperit fața cu-aripile, Doamne-Doamne s-a supărat pe noi amândoi. POEM Sunt mâini în care Până şi pietrele Se transformă în...

Vitalie Vovc, Chiromantice

 Crapul în trei solzi                                              Tatălui meu, Andrei Într-o zi, cu soare ziua Vom merge la peşte La pescuit crapi În trei solzi crapii Vom prinde cel mai mare peşte În cele mai limpezi ape Cu gura cât pumnul Cu capul cât nimbul Cu solzii ca aurul pentru Hades Cu ochii ca argintul pentru Iuda Într-o zi, ca o icoană ziua Vom merge peste cele mai limpezi ape Vom prinde cel mai mare peşte Cu gura cât cerul Cu icre cât stele Cu ochiul cât luna Şi-am să-l apuc de urechi Şi-am să-l sărut pe gură Şi-are să mă-nghită Ca pe Iona Ca pe macucul stors de mir Într-o zi, e scrisă ziua Vom prinde un crap în trei solzi Ca sfânta treime Într-o zi, liturgică zi În numele tatălui Şi-a fiului Şi-a sfântului peşte Amen (28/04/2011)   Confesiunea mânerului de uşă  Sunt depozitarul amprentelor efemere balansate metodic şi fatidic pe balamale. Liniile vieţii palmelor voastre s-au împletit într-o funie bună de spânzurat Destinul. Predestinaţia-mi chiromantică Îmi reduce existenţa la statutul placid şi beat de Profet. Şi iată ce am a vă spune: Există două realităţi distincte: Înăuntru și în afară. Atât! Restul nu sunt decât invenţii Ale minţilor voastre febrile. Totul depinde de locul Unde pune EL uşa (03/11/2011)    Mărţisor Sânge pe zăpadă… Oare fără sânge nu vine nicio primăvară? S-a vărsat atâta sânge peste zăpezile noastre Încât ar trebui să răsară doar iarbă roşie Şi să înflorească merii în roşu Şi să se coacă cireşe negre din flori roşii… S-a vărsat atâta sânge peste zăpezile noastre Dar – iată – ele nici gând să se topească Ori nu a fost destul de fierbinte ? S-a vărsat atâta sânge peste zăpezile noastre Ah, acest proiect de...

Galina Aniţoi: „Viaţa mea – o matrioşkă burduşită cu amintiri”

Matrioşka Din cenuşa anilor ce se-adună morman la un capăt de drum dezgrop amintiri una câte una amintiri plângând amintiri sângerânde amintiri încremenite de durere amintiri chiuind de bucurie încerc să le pun una în alta o amintire mică în una mare o amintire mare în una şi mai mare amintire în amintire amintire în amintire – o matrioşkă burduşită cu amintiri viaţa mea…    Fuga spre mine însămi Fără pauze fuga spre mine însămi nu simt nici foame nici sete nici oboseală mă grăbesc să ajung în cât mai adâncul meu în cât mai întunericul a ceea ce sunt să-mi întorc sufletul pe dos să-l scutur de frici îndoială şi griji să-i confisc măştile ce şi le pune în fiecare zi alta să-i sec izvorul de furtuni în paharul cu apă să tranchilizez fiara ce-l sălăşluieşte s-o trimit cu un circ ambulant fără capăt drumul spre mine însămi    Adio, Tată I Durerea – şarpe încolăcit pe trupul inimii golul… mai adânc decât gura genunii II moartea hoaţă de suflete (dragi) infractor cu drepturi nescrise şi infinite de libertate… III te-ai mutat sub o cruce şi taci mormântul tău Tată rana deschisă a familiei… IV atât de mult ca acum de când eşti prunc la sânul morții nu te-am iubit niciodată Tată şi-atât de mult ca acum de când ți-e drumeția fără întoarcere nu te-am aşteptat niciodată Tată…   Aceiaşi viermi Înainte de Sfintele Paşti facem curăţenie văruim copaci prispe borduri măturăm curţi trotuare spălăm geamuri şi draperii scuturăm păretare batem covoare punem la dospit pâinea şi cozonacii aluatul creşte invers proporţional cu sufletele noastre care indiferent de anotimp şi sărbătoare hrănesc mereu aceiaşi viermi capra vecinului şi paiul din ochiul celuilalt   Salahorie Cea mai grea zidire – edificiul propriului Sine   Peisaj Soarele la apus – ochiul lui Dumnezeu consternat de zbuciumul necunten al lumii  ...

« Articole mai vechi