Citiţi Metaliteratură!

Citiţi Metaliteratură!

Un interviu de Ioana Revnic, Literatura de azi

Dacă întrebi un cititor obişnuit ce cuvinte îi vin în minte când se gândeşte la o revistă academică de literatură, este foarte probabil ca printre răspunsuri să se găsească şi următoarele: rigurozitate, seriozitate, exigenţă, plictis, pertinenţă, exclusivism, inaccesibilitate. Ei bine, există cineva care s-a gândit să aducă o asemenea publicaţie mai aproape de cititorii de orice soi. Este vorba de o femeie – doctor în Filologie, conferenţiar universitar, cercetătoare, critic literar.

Publicaţia pe care o am în vedere apare în Basarabia şi devine din ce în ce mai vizibilă. E accesibilă oricui, printr-o impresionantă arhivă electronică. A fost fondată în anul 2000 de către un profesor universitar. Numele acestuia şi istoria revistei le veţi afla în cele ce urmează.

Stau de vorbă cu Aliona GRATI, redactor-şef al revistei ştiinţifice Metaliteratură, din Chişinău.

***

Documentându-mă pentru dialogul nostru, am scotocit prin arhiva electronică a revistei Metaliteratură şi am avut plăcuta surpriză să găsesc acolo toate numerele publicaţiei, din 2001 până azi. Totodată, am constatat că numele dvs. este prezent în paginile ei încă din 2001. Vă invit să schiţaţi o istorie – subiectivă – a acesteia.

Înainte de toate, lămuriţi-mi o curiozitate mai veche: De ce revista Metaliteratură se numeşte astfel?

Încep prin a vă mulţumi, Ioana, pentru atenţia pe care ne-aţi acordat-o nouă celor care întreţinem de mai mulţi ani aici, în stânga Prutului, spiritul literaturii române. Am remarcat, desigur, rezultatele vizitelor pe care le-aţi făcut literaturii române din Republica Moldova. Observaţia de la distanţă şi prezenţa dumneavoastră reală la întrunirile noastre culturale au dat roade frumoase: cronici la cărţile apărute aici, prezentări ale evenimentelor de la Chişinău, popularizarea numelor autorilor noştri etc. Ceea ce faceţi ne bucură foarte mult.

Întrebarea de ce revista Metaliteratură se numeşte astfel trebuie adresată mai degrabă fondatorului ei, domnul profesor doctor habilitat Alexandru Burlacu care în 2000, fiind şeful Catedrei de Literatură română şi comparată a Facultăţii de Filologie a Universităţii Pedagogice „Ion Creangă” din Chişinău şi coordonatorul mai multor teze de doctorat, a decis să ne creeze nouă, colegilor şi doctoranzilor săi, un spaţiu de afirmare.

Numele revistei i-a fost inspirat, bănuiesc, de studiul lui Gheorghe Crăciun, Introducere în teoria literaturii, domnul profesor fiind şi titularul cursului Teoria literaturii. Dacă vă amintiţi, în renumitul său studiu pentru studenţii de la Litere regretatul Gheorghe Crăciun, după ce dă o definiţie conceptului mai nou pe atunci „metaliteratură”, scapă o remarcă, conform căreia, pe lângă alte semnificaţii, acesta ar mai presupune şi critica şi teoria literară ca domenii ale cercetării.

Ei bine, în esenţă „metaliteratura” este o formă de reflecţie asupra literaturii, dar şi literatura care se gândeşte pe ea însăşi, în care se reflectă narcisiac actul de scriere şi lectură în sine, fără ca pentru asta să fie nevoie de a transcende textul de ficţiune. „Metaliterare” sunt cărţile scriitorilor care demonstrează lecturi în exces, exemple fiind multiple: Borges, Cortazar, Eco, Perec, Piglia, Pynchon etc., etc., dar şi Cărtărescu împreună cu alţi reprezentanţi ai generaţiei optzeciste.

Domnul profesor Alexandru Burlacu a mizat însă pe comentariul celor care se numesc critici, istorici şi teoreticieni literari, dând revistei un profil ştiinţific şi publicând rezultatele unor cercetări realizate în cadrul doctoratelor de literatură sau de metodică a predării literaturii. Acest profil este păstrat până la momentul de faţă, revista apărând cu rubricile ei tradiţionale: Istoria literaturii, Procesul literar contemporan, Teoria literaturii, Poetică, Literatură comparată, Folcloristică, Cronică, Eseu şi altele, precum Pro Didactica, Ocheanul întors, Polemos, Eva în Agora, ajustate la cuprins în funcţie de oferta dosarului de redacţie.

O istorie subiectivă? Pot să o fac, desigur, căci, după câte aţi remarcat, sunt prezentă pe paginile revistei de la primele ei numere şi nu cred că am lipsit vreodată în cei aproape paisprezece ani de viaţă a ei, cunoscându-i evoluţia din interior.

Revista a fost de la bunul ei început o acţiune de voluntariat, ţinându-se pe entuziasmul şi dorinţa creatorilor ei de a schimba starea de lucruri în domeniul cercetării literaturii. Timp de mai mult de cinci ani revista a apărut pe cont propriu, fără sprijinul sau măcar minimul interes al conducătorilor universităţii, în virtutea efortului depus de redactorul-şef Alexandru Burlacu (care a contribuit inclusiv financiar) şi a secretarului de redacţie – Vlad Caraman, el îndeplinind şi munca de tehnoredactor. Energia lor s-a dovedit a fi molipsitoare, astfel încât, în decursul câtorva ani, în paginile revistei s-au regăsit toţi acei care au fost titulari sau care au cumulat la catedră după ’90 încoace.

Publicaţia a constituit pentru universitari o posibilitate de afirmare, de liberă exprimare a opţiunilor de metodă şi perspectivă asupra operei literare şi, în general, de punere în valoare a capacităţii lor de investigaţie ştiinţifică. Nici normele didactice mari, nici angajările în tot felul de munci suplimentare nu au periclitat elanul de început al acestora. Mai mult decât atât, revista a fost o platforma de lansare a proiectelor de cercetare, căci, dacă urmărim articolele din primele numere, vom realiza neapărat faptul că ele conţin în germene viitoarele cărţi şi disertaţii în domeniu. Este perioada în care se profilează un elegant portret de grup, avându-i ca protagonişti pe academicienii Mihai Cimpoi şi Mihail Dolgan, pe membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Moldovei Nicolae Bileţchi, pe profesorii Alexandru Burlacu, Andrei Ţurcanu, Anatol Gavrilov, Eliza Botezatu, Sergiu Pavlicencu, Dumitru Apetri, Timofei Roşca şi pe mai tinerii cu doctorate susţinute sau în curs de susţinere Alina Ciobanu-Tofan, Grigore Canţâr, Loretta Handrabura, Dumitriţa Smolniţchi, Victoria Baraga, Luminiţa Bucşăneanu, Aliona Grati, Viorica Zaharia, Galina Aniţoi-Ionesi, Vlad Caraman, Nina Corcinschi, Elena Cartaleanu ş.a. Articolele publicate dau seama unui ansamblul relativ omogen de reprezentări comune, stare de spirit şi cultură interioară ale acestui colectiv.

În anul 2006 revista a ajuns pe o altă orbită, găsind susţinerea financiară la Institutul de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Ceea ce s-a urmărit după acest eveniment a fost crearea unui climat oportun colaborării mai eficiente dintre academie şi universitate, dintre procesul de cercetare şi cel de predare. Cadrul a impus iniţierea unei „noi serii” de dezbateri adecvate orizontului de preocupări academice şi a înmulţit numărul autorilor, astfel încât până în momentul de faţă revista conţine aproape toate numele de referinţă în cercetarea literaturii din Republica Moldova: Nicolae Leahu, Maria Şleahtiţchi, Elena Prus, Tudor Colac, Miroslava Metleaeva, Grigore Chiper, Diana Vrabie, Maria Abramciuc, Tudor Colac, Victor Cirimpei, dar şi pe unii scriitori notorii, precum Emilian Galaicu-Păun, Vladimir Beşleagă ş.a. În ultimul timp, sunt activi mai tinerii cercetători Ludmila Şimanschi, Olesea Gârlea, Sergiu Cogut, Maria Pilchin ş.a. Lista e lungă, îmi cer scuze de la cei pe care nu i-am numit.

Am preluat funcţia de redactor-şef din 2008. Din acel an revista Metaliteratură a preluat de facto neliniştea care mă caracterizează, suportând câteva mişcări tectonice, cu modificări de format, ţinută grafică şi schimbări în caseta redacţională. Necesitatea de a promova activitatea de cercetare de la Chişinău, de a face cunoscute numele unor cercetători cu disponibilitate dialogică a dictat alinierea la standardele europene de redactare a revistelor ştiinţifice. În acest sens, s-a hotărât traducerea sumarului în engleză, precum şi însoţirea fiecărui articol cu un rezumat şi cuvinte-cheie în aceeaşi limbă de circulaţie internaţională. Revista a avut (şi de această dată prin concursul unor acţiuni de voluntariat) câteva variante de site. Ultima versiune de site cu adresa www.metaliteratura.asm.md , creată de Igor Condrea (care lucrează cu noi tocmai de la Moscova), e una foarte modernă, cu posibilităţi extinse şi comode de arhivare şi utilizare a materialelor. Pagina conţine, după cum aţi remarcat, toată arhiva numerelor. Se poate lesne vedea că, în pofida greutăţilor care ne-au urmărit tot timpul, revista a apărut în fiecare an.

Mai nou, anul acesta Metaliteratură a obţinut sprijin financiar de la Institutul Cultural Român, care ne va da posibilitatea să achităm pentru prima dată drepturile de autor. Rămâne să obţinem într-o zi onorarii şi pentru colectivul care de ani de zile menţine în viaţă revista. E vorba de directorul ei fondator Alexandru Burlacu, redactorul-adjunct Nina Corcinschi, redactorii Mihai Papuc şi Lilia Porubin (responsabilă de textele în engleză şi rusă), secretarii de redacţie Vlad Caraman şi Oxana Diacon şi, desigur, redactorul tehnic şi îngrijitorul paginii web Igor Condrea, cărora le mulţumesc şi le exprim şi pe această cale toată consideraţia mea.

„Nu mi-a fost deloc uşor să resping textele proaste ale unor colegi mai în vârstă, de care depindea inclusiv finanţarea revistei.”

Aveţi un număr impresionant de colaboratori din Republica Moldova şi din România. Aceştia provin îndeosebi din mediul academic. Cine altcineva poate să publice în revistă?

Vă spuneam mai sus că ceea ce m-a preocupat, pe lângă conţinutul textelor şi calitatea poligrafică, a fost dorinţa de a spori interesul faţă de revistă, de a o face vizibilă în plan naţional şi internaţional, dar mai întâi de toate, de a o face atractivă pentru colegii noştri de breaslă. Cunosc o grămadă de publicaţii cu articole adunate de pe la conferinţe, scrise de dragul bifării unui număr de manifestări necesar promovării academice, care zac prăfuite pe rafturile bibliotecilor. E adevărat, sunt multe articole interesante în ele, dar întrebarea este: Cine le citeşte?

Am găsit de cuviinţă că, pentru a rezista într-o lume destul de indiferentă faţă de ştiinţa literaturii, este necesar, în primul rând (nu voi spune nimic nou aici), să menţinem cu îndârjire un nivel onorabil al articolelor. Credeţi-mă, nu mi-a fost deloc uşor să resping textele proaste ale unor colegi mai în vârstă, de care depindea inclusiv finanţarea revistei. Mai apoi, am ţinut să fim flexibili şi, în felul acesta, interesanţi, în ceea ce priveşte conţinutul tematic al numerelor. Pentru aceasta am iniţiat o serie de invitaţii la dialog în cadrul unor rubrici dedicate omagierilor personalităţilor (avem în arhivă numere dedicate lui Mihai Cimpoi, Vladimir Beşleagă, Paul Goma, Aureliu Busuioc, Grigore Vieru, Nicolae Băieşu, Alexandru Burlacu ş.a.) sau dezbaterilor în jurul unor noţiuni şi concepte mai noi, precum identitatea, ficţiunea literară, dialogism, postmodernism etc.

Tot pentru a atrage atenţia, dar şi a spori dialogul am invitat o seamă de specialişti-personalităţi de la universităţile din România să publice pe paginile Metaliteraturii. Au răspuns provocărilor Adrian Dinu Rachieru, profesor la Universitatea „Tibiscus” din Timişoara, de mai mulţi ani membru al colegiului nostru de redacţie; Liviu Antonesei, Dan Mănucă, Iosif Tamaş, Nadia-Elena Văcaru, profesori la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi; Iulian Boldea, Alexandru Cistelecan şi Doina Butiurca, profesori la Universitatea „Petru Maior” din Târgu Mureş; Ioan Derşidan, profesor la Universitatea din Oradea; Cornel Munteanu, profesor la Universitatea de Nord din Baia Mare; Felix Nicolau, decan la Universitatea „Hyperion” din Bucureşti; Lidia Pircă, autoarea unei teze despre poezia Magdei Isanos susţinute în cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu ş.a. Am fost extrem de favorizaţi, având acceptul domnului profesor Mircea Martin de a face parte din comitetul ştiinţific al revistei. Textele domniei sale sunt întotdeauna memorabile.

La un moment dat am decis să lărgim orizontul, publicând şi texte în limba rusă, dată fiind deschiderea colegilor noştri din fostele republici unionale. Întreţinem o colaborare fructuoasă cu profesorul georgian Giorgi Masalkin din Batumi, care a devenit şi membru în comitetul ştiinţific al Metaliteraturii.

Cine altcineva poate să publice în revistă?

Oricine este preocupat de studiul literaturii, vrea să publice la noi şi se conformează cerinţelor. Înainte de a fi publicate, articolele trec procedura de evaluare (peer review) care funcţionează ca un garant al calităţii lor ştiinţifice.

Care este publicul ţintă al publicaţiei?

Comunitatea academică de la noi, din România şi de oriunde în lume, studenţii de la Litere şi oricine este interesat. Biblioteca Academiei de Ştiinţe ne ajută să difuzăm revista pe suport de hârtie prin cele mai importante biblioteci din România. Pe această cale, Metaliteratură ajunge la Paris, Londra, Moscova, Washington. Site-ul web este disponibil tuturor.

„Am avut întotdeauna senzaţia că în revista de ştiinţă nu încape tot ce mi-aş fi dorit eu.”

Imaginaţi-vă că un cititor al acestui interviu decide să răsfoiască varianta electronică a revistei. Care sunt cele mai interesante articole publicate, de pildă, în ultimul număr al acesteia?

Propunându-şi încă de la început discursurile privind condiţiile literaturii şi ale ştiinţei literare, titularii redacţiei favorizează atât eseul ca expunere liberă asupra artei literare, cât şi contribuţiile la rubricile de istorie, critică şi teorie literară, poetică, folcloristică, etnologie. Studiilor teoretice li se acordă sistematic şi constant spaţiul cel mai mare, urmărindu-se explicit identificarea şi coagularea principiilor de cercetare literară în situaţia în care aceasta suferă la noi de o regretabilă desincronizare în raport cu cea românească şi mondială. Întotdeauna sunt salutate şi bine primite articolele care exprimă o opţiune de înnoire metodologică sau studiile de sinteză a unor teorii moderne.

Ultimul număr al revistei (nr. 1 (35), 2014) este dedicat fondatorului Metaliteraturii, Alexandru Burlacu, la împlinirea a 60 de ani. Rubrica (ce cuprinde cea mai mare parte a revistei) conţine articole în care colegii şi discipolii săi Alina Tofan-Ciobanu, Andrei Ţurcanu, Maria Şleahtiţchi, Nina Corcinschi, Diana Vrabie, Grigore Chiper, Dumitru Apetri, Ludmila Simanschi, Victoria Fonari, Maria Pilchin şi subsemnata proiectează profilul distinct al unuia dintre cei mai inteligenţi şi originali critici şi istorici literari din câmpul autohton.

Rămâne însă destul spaţiu şi pentru rubricile tradiţionale ale revistei. La rubrica Istoria literaturii Alexandru Burlacu semnează un studiu în care punctează în literatura română dintre Nistru şi Prut câteva „generaţii Eminescu”. Acestea ar fi: 1. Poeţii din generaţia Unirii care au urmat un „model de poezie social-politică”, de „factură publicistică, ocazională (poezia lui Ion Buzdugan este considerată cea mai relevantă în acest sens); 2. Poeţii noii generaţii interbelice cu reprezentanţi, precum Magda Isanos, Nicolai Costenco, Robert Cahuleanu, Petru Stati, Nicolae V. Ciobanu, Olga Vrabie, Alfred Tibereanu, care dezvoltă o tipologie a eului poetic „mesianic, dezrădăcinat, înstrăinat, apolinic, dionisiac, orfic”; 3. „Eminescu al şaizeciştilor” Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Liviu Damian, Ion Vatamanu, Vasile Romanciuc, Iulian Filip, Victor Teleucă ş.a. este marcat cu o poezie mesianică şi plină de patosul întoarcerii la izvoare; 4. Generaţia „ochiului al treilea” (Nicolae Dabija, Leonida Lari, Valeriu Matei, Andrei Ţurcanu) pledează pentru „modelul idilic”, iar 5. „Eminescu al optzeciştilor” proliferează în „rescrieri necanonice”. Concluzia la care ajunge cercetătorul sună expres: „…cu adevărat, avem atâţia Eminescu, câte generaţii atestăm în poezia secolului XX”.

Aş recomanda cititorilor să acorde timp articolului de sinteză al domnului profesor Andrei Ţurcanu care, având experienţa de preşedinte al juriului Premiilor Uniunii Scriitorilor din anul acesta, face o prezentare a cărţilor de literatură apărute în Republica Moldova în 2013.

Un articol demn de toată atenţia semnează Felix Nicolau, unul dintre cei mai interesanţi autori pe care i-a avut revista noastră. Şi de data aceasta, dânsul ne oferă un savuros text la graniţa cercetării literaturii şi literaturii propriu-zise. Pe de o parte, ni se propune o tipologie a tinerilor critici literari care îşi desfăşoară activitatea la momentul de faţă în spaţiul românesc. Aceasta ar fi constituită din două mai categorii: criticii „mainstream, centrali”, trăind din „uzufructul literaturii”, criticii de editură, bursieri postdoctorali şi „apoi bursieri eterni până la intrarea în academie”, critici „din familii respectabile” şi cei „periferici, contraculturali, revendicându-se de la contracultură”, cu implicare socială, „fiinţe singuratice, mentalitate care le reduce substanţial şansele de supravieţuire, precum şi de posteritate”, dar care au capacitatea de a „destabiliza minunatul sistem literar şi cultural”. Pe de altă parte, scriitura lui Felix Nicolau este artistică în sine, delectând prin lexicul bogat, formulele inedite şi captivante.

Prolifica traducătoare din română în rusă, Miroslava Metleaeva, ne oferă un interesant text de interpretare a poveştii lui Ion Creangă, Ivan Turbincă, publicat în două limbi, română şi rusă, şi dispus aici în două coloane.

Profesorul de la Universitatea din Batumi Malxaz Baladze face o mică descriere a literaturii georgiene din secolul al XX-lea prin prisma dimensiunii psihologice. Textul e publicat în limba rusă.

La rubrica Teoria literară contribuie două tinere doctorande interesate de tema dublului în literatură (Cristina Robu) şi de perspectiva sociologică asupra literaturii (Oxana Diacon). Un eseu de proporţii ne oferă Victor Moraru, directorul Institutului de integrare europeană al AŞM în coautorat cu doctorandul domniei sale Zamfir Ilie, directorul bibliotecii gălăţene „V. Urechia”.

Vreau să le propun cu insistenţă cititorilor să nu ignore rubrica Cărţi de acces. Şi de data aceasta prezentăm câteva cărţi foarte bune din domeniul studiului literaturii sau situate la graniţa cu el. E vorba de cărţile semnate de Felix Nicolau, Estetica inumană. De la postmodernism la facebook (Editura Tacus Arte, Bucureşti, 2013) şi Fluturele-Curcan. Specii ameninţătoare (Bucureşti, Editura Karth, 2013), prezentate de Nina Corcinschi. Cărţi care merită în mod cert, după mine, a fi citite de orice specialist în domeniu sunt acelea semnate de Alex Goldiş, Critică în tranşee. De la realismul social la autonomia esteticului (Editura Cartea Românească, Bucureşti 2011), de Şerban Axinte, Poetici ale romanului european reflectate în critica românească (Editura Muzeului Naţional al Limbii Române, Bucureşti, 2013), precum şi de lingvistul Elena Ungureanu, Dincolo de text: hypertextul (Arc, Chişinău, 2014).

O retrospectivă a celor mai interesante articole care au încăput în revistă de-a lungul anilor ar fi posibilă, dar extrem de anevoioasă, dat fiind numărul lor mare. Sunt mulţi autori şi foarte multe texte la care eu ţin mult şi am insistat, în calitate de redactor-şef, să le includ în palmaresul revistei.

De la sfârşitul lui august, revista Metaliteratură are un supliment virtual. „Spiritul” Metaliteraturii e prezent în mediile de socializare. Vă rog să vorbiţi despre această strategie ingenioasă prin care o publicaţie academică devine din ce în ce mai vizibilă.

Am avut întotdeauna senzaţia că în revista de ştiinţă nu încape tot ce mi-aş fi dorit eu. Procedura îndelungată a evaluării şi cele câteva grile redacţionale, specifice revistelor ştiinţifice, nu sunt oportune textelor de urgenţă, cum ar fi cronica, interviurile, prezentările evenimentelor şi luările de atitudine.

Suplimentul virtual al revistei a mai avut un pretext care m-a determinat să iau o decizie promptă în acest sens. Sunt membră a Asociaţiei de Literatură Generală şi Comparată din România şi la colocviul de anul acesta am prezentat o comunicare despre actuala criză a literaturii şi a studiului ei. Pentru că am ţinut să merg cu ceva diferit în acel for cu personalităţi erudite şi pentru că mi-ar fi fost imposibil să cuprind într-o comunicare multitudinea de aspecte legate de discuţiile în jurul temei – cu puzderia de atitudini şi de voci antrenate – am prezentat un repertoriu sumar al opiniilor criticilor şi istoricilor literari din Federaţia Rusă asupra acestui subiect. În acest scop, am vizitat site-uri ale revistelor literare mai vechi sau mai noi şi portaluri de literatură şi cultură, precum Literaturnaja gazeta, Jurnalinîi zal, Russkii jurnal, Jurnal Samizdat, Fotojurnal, pereplet.ru, library.ru, diary.ru, inopressa.ru, magazines.russ.ru, archives.colta.ru etc., şi am reperat articole, interviuri, anchete, dispute la temă.

Astfel a fost posibilă o trecere în revistă a celor mai discutate probleme cu care, în viziunea ruşilor, se confruntă literatura şi studiul ei în ultimii ani. În fond, problemele invocate – calitatea proastă a literaturii noi, pierderea funcţiilor ei sociale, inutilitatea literaturii, a scriitorului, a criticului şi a teoreticianului literar – sunt valabile peste tot în lume.

Mi-a atras în mod deosebit atenţia soluţia ieşirii din criză a unui jurnalist rus, Andrei Hrenov, care consideră că astăzi scriitorul este dator să facă pe plac cititorului, în caz contrar îl va pierde. Cititorul nu este un consumator pasiv, zice el, el este mai degrabă un comanditar. Fără deschiderea dialogică cu cititorul, literatura va muri rapid. Dialogul trebuie continuat. Dacă autorul nu-i va răspunde cititorului, literatura va înceta a fi literatură, ar fi ca fotbalul fără fani. În alt plan, criticul literar, Ana Golubkova crede pe bună dreptate că meritul de a conserva critica de bună calitate este al revistelor literare, căci anume acestea adună articole scrise mai mult sau mai puţin obiectiv, pe o tonalitate neutră emoţional şi reţinută stilistic. E adevărat, acestea sunt deseori atacate pentru stilul greoi academic, dar există, potrivit Anei Golubkova, şi cazuri interesante, în care criticii angajaţi ai jurnalelor de PR demonstrează măiestrie. Mai ales că şi graniţa între arta înaltă şi arta comercială nu întotdeauna este uşor de trasat, uneori produsele artistice de mare succes, bine primite de public, dovedindu-se de valoare.

Ei bine, aceste discuţii m-au pus pe gânduri şi am conceput împreună cu colegii mei de redacţie o modalitate de apropiere, de cointeresare a cititorului care nu face parte neapărat din domeniu sau din comunitatea academică. Suplimentul virtual este menit a completa revista ştiinţifică printr-un segment mai flexibil care să facă posibilă publicarea fără întârziere a cronicilor la cărţile noi, apărute nu doar în studiul literaturii, ci şi de literatură propriu-zisă: poezie, proză, dramaturgie, eseuri literare şi culturale.

Pagina web a suplimentului are posibilităţi de dialog între autorii articolelor şi cititori. Orice articol poate căpăta autonomie şi poate fi difuzat cu uşurinţă pe reţelele de socializare.

Şi pentru că nici suplimentul nu poate cuprinde necuprinsul, am gândit o deschidere şi mai mare pe reţeaua de socializare Facebook, iniţiind un grup de interese pe pagina căruia invitaţii pot publica şi poezie, proză etc., pe care alţii să le comenteze după bunul plac.

Iată, avem un astfel de proiect în palimpsest, menit să sporească, cum v-aţi exprimat, vizibilitatea unei reviste academice, dar şi să înlesnească comunicarea dintre cercetători, critici literari, scriitori şi cititori – în toate direcţiile.

(Literaturadeazi.ro)

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *