Metaliteratura.net cu un scriitor pe săptămână: Claudia Ioviţă

Metaliteratura.net cu un scriitor pe săptămână: Claudia Ioviţă

 

Anunț!
se vând aripi.
purtate de câteva ori
într-o perioadă incertă.
presărate cu particule din al nouălea cer.
arse puțin la margini din cauza tumultului.
încă în stare bună.
Urgent!

 

am visat uitarea
purta amintirea unui copil.
era un gol constant ca o ceață densă de toamnă.
încercam să-i pășesc pe urme,
să răscolesc în cele mai ascunse unghiuri ale memoriei.
era ceață tot ce era.
doar o frică constantă de gol, de important, de uitare.
am visat
un copil al drumurilor și al apelor.
am pornit cu el, am ajuns cu mine.
dup-atâta timp aștept să-mi dea vreun semn,
copilul,
din frica uitării,
ce-mi bate în piept
ca într-o ușă veche a unui Chișinău uitat.
el e acolo. eu sunt aici.
uitarea mea
are mâinile unui copil
care mă cheamă să privesc
în oglindă.

 

nu mai am ochi să (te) văd
în locul lor am săpat
două găuri albastre, două furtuni,
încercând să găsesc originea
ochiului, albastrului, lui.
ochii mei și-au abandonat casa
și au pornit în căutarea unui liman
unde să-și tragă răsuflarea din priviri.
mă-ntreb doar, dac-au luat-o pe același drum
sau în direcții diferite
ca să decid pe care din ei să-l caut primul:
pe cel stâng, care privea spre pământ?
sau pe cel drept,
care se oglindea în cer?
mă tot gândesc,
cu găurile orbitelor goale,
poate-i găsesc pe-un vârf de munte
unde pământul și cerul îi împacă
și unde golul
miroase a vreme bună
și a spice de grâu
mărunțite pe șinele unui tren.

 

din degetele mele cresc flori
iar brațele mi se împletesc în timp ce le caută pe ale tale
și în mișcarea timpului,
mă transform într-un copac al vieții
cu tainele străbunilor în rădăcini
vezi-mi mugurii ce-și așteaptă primăvara.
cum, nu simți?
eu cresc în tine
și te cuprind pe dinăuntru.
și, parafrazându-l pe stănescu,
eu locuiesc în trupul tău cu chirie.

 

nălucire
îmi scald degetul mic
în apele tale,
iar degetul mare
în țărmurile mele…
mă-nghite vâltoarea adâncului
până când,
cuprinsă de flăcări
ard pe pământ
în nălucirile mele
c-ai fi apă și eu sol.
deparcă m-ai răcori în tine.
tu ești foc,
iar eu țărână
plină de riduri.

 

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *