De la poezia virtuală la manifestul negativului digital

De la poezia virtuală la manifestul negativului digital

Ducan_simanschi

Un ambiţios tânăr scriitor român Darie Ducan vine în plină agonie postmodernă cu un program-manifest intrigant, de resurecţie lettristă, drept argument fiind dedicaţia inițiatorului lui Isidore Isou. Acest manifest nu impune sau delimitează o generaţie sau grupare literară, ci propune o nouă procedură lectorială inedită prin care textul ar putea fi scos din obişnuitele grile interpretative epuizate de critica actuală (fractalică, intertextuală, fenomenologică) şi i s-ar oferi relaxarea descoperirilor vizuale autentice, care inevitabil ar trebui să conducă la chintesenţa semnificaţiilor textuale. Fără a-şi radicaliza poziţiile în maniera prolificelor manifestelor literare nouăzeciste şi (post)douămiiste, se inoculează subtil contestarea livrescului excesiv şi consumerismului comercializat literar, care a sufocat literatura contemporană în ofensiva globalistă, a simplismului poeziei blogosfererelor, pentru a muta treptat centrul de greutate spre condamnarea vechilor paradigme exegetice sau a celor actuale care creează separatisme literare. Negativismul este propunerea lui Darie Ducan de reformatare a actului critic în plină normalitate a mediului informaţional supradigitalizat.Imaginea poemului în negativul procesării electronice, tehnoză, inversează ordinea nivelelor de intensitate lectorială pentru a impune forma societară de reprezentare. Ideile de bază ale teoretizării pătimaşe converg spre o viziune organicistă a dependenţei poeziei de mijloacele de suport, limbajul tehnologiilor informaţionale devenind o derivare a celui poetic. Schimbarea de optică scontată se obţine prin noua metodă de reinterpretare cu efecte vizuale din arsenalul aplicaţiilor digitale de formatare a imaginilor textelor poetice: binarizarea negativă şi oferta unghiulară. Negativismul ridică probleme de reconfigurare estetică prin traseul dantesc exegetic propus şi de repoziţionare a receptorului multiplu şi dinamic faţă de opera poetică prin teatralizarea focalizării verticale a scriiturii. Scopul este de a elibera arta suprasematizând-o prin impurităţile necesare operate, reducând efectele scolastice asupra poeziei. Utilitarismul social al textului e dezvoltat până la forma transpersonală de natură fiziologică care anulează sursologia, interpretările critice anterioare, tocirea simţului cititorului prin speculaţii creatoare anastatice de re-raportare, pentru a restabili spaţiul aseptic de relaţie dintre text şi cititor şi a da vitalitate prin re-semantizare poemelor sufocate de îndoctrinări critice şi mercenariatul editurilor. Claritatea teoretizărilor e uneori obnubilată de văditele intenţii de manipulare a cititorului neprofesionist care urmează să ridice vocea poemului din scris (resurecţia experimentului poemului sonor lettrist), să supună algoritmic textul poetic procesului de imunologizare forţată şi să ajungă să detecteze pe cont propriu preasofistica forţa redusă a poemului pentru a găsi metoda de lucru optimă. Convertirea excesivă a instrumentelor lingvistice din domeniului editării imaginilor electronice în cel al criticii poetice creează un prag de asimilare dificilă a finalităţii programului literar: „Dar nu un grad O al scriiturii, ci un TO al înţelegerii poemului.”. Ambiţia de a obţine o modificare fundamentală a textului poetic prin artificiile tehnice ale negativismului digital rămâne a fi o frondă programatică, informaticienii ne avertizează că „procesul de îmbunătăţire nu măreşte cantitatea de informaţie conţinută de o imagine”.

Ludmila ȘIMANSCHI

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *