Despre „omul amestecat” din mesopotamia.md

Despre „omul amestecat” din mesopotamia.md

autor:  Galina Anițoi

Poezia Mariei Pilchin am citit-o dintr-o răsuflare (Maria Pilchin, Poeme pentru Ivan Gogh, Piteşti, Paralela 45, 2015). Asemenea lucru mi se întâmplă cu volumele de versuri care rezonează cumva aparte cu trăirile şi stările mele de spirit. În cazul Poemelor pentru Ivan Gogh, această carte mi-a „răscolit” copilăria și adolescenţa  care, de multe ori, îmi lasă ciudata senzaţie că fac parte dintr-o cu totul altă viaţă. Una ale cărei însemne însă le-am purtat peste ani, ca pe nişte sechele: steluţa lui lenin,  povestea cu ivanuşca şi alionuşca, hit-ul ivanushki international, filmul sovietic malenikaia vera, zilele de informare politică, apoi iura roşca (…) erou naţional, pe care, deja studentă la litere, l-am urmat în orăşelul libertăţii. Am găsit în acest volum o poezie care se vrea, în mare parte, expresia unei realităţi contradictorii, tensionate, fixând drama unui popor aflat într-o lungă și sinuoasă căutare de sine, trăindu-și acut criza propriei identități: și aveai două nume/ și zâmbeai/ te uitai în oglindă/ să îți cauți celălalt nume/ nu mai era/ căci emigrase/ numele tău se exilase/ dincolo de tine (CONTROL VAMAL).

De mai bine de două decenii traversăm o perioadă de tranziţie anevoioasă şi, aparent, interminabilă. Cu toate acestea, trecutul sovietic nu s-a desprins definitiv de noi (nu vrea să se desprindă sau nu îl lăsăm să o facă). Se obstinează să mai vegheze asupra noastră: matrioşka nu pleacă nicăieri/ ea stă ca un lar la colţul patului (PUPA RUSA) și să ne alimenteze continuu un sentiment al unui „om amestecat”, al unui „om între lumi”, așa cum mărturisește însăși autoarea într-un interviu, pe care îl suntem sau îl simțim că suntem aici în Basarabia. Separată de ani de zile în tabere etnice ostile, năucită de toate culorile/ curcubeului politic (IVAN GOGH), lumea nu se mai așază în mesopotamia noastră: în mesopotamia mea/ nordul și sudul/ ca vârfurile unui ou fabergé/ se bat de mult ca/ într-un război civil/ care mai de care (NU MERIDIANE CI PARALELE).

Deși își țese poezia pe canavaua unei realități social-politice anormale și debusolante, poeta nu se lamentează și nici nu condamnă această realitate (cel puțin, nu o face cu o virulență afișată), așa cum se întâmplă în cazul altor scriitori focalizați pe degringolada lumii în care trăim. Dramatismul trăirilor „omului amestecat” din Poemele pentru Ivan Gogh e disimulat cu multă finețe sub masca ironiei. Mai mult, asupra acestei ambianțe neprielnice eul liric proiectează o atitudine conciliatoare, pe care o generează dimensiunea erosului. Iubirea este cea care împacă „popoarele” în universul poetic al Mariei Pilchin: tu ești gog/ și eu magog/ tu mă devorezi/ pe mine/ eu pe tine/ suntem cele/ două popoare/ care se înghit/ până se naște/ pacea/ pax magna în/ www.mesopotamia.md  (GOG ȘI MAGOG), iubirea senină, tandră, protectoare, îndelungată, cuprinzătoare, care se produce bravând orice impediment: ei strigau cu pancartele/ noi ne iubeam/ nebun și paradisiac (IVAN GOGH);  ei scriau cărți despre iubire/ cu o sută de ani cu fronturi de (v)est/ noi ne iubeam de cădeau paturile (IUBIREA CE NE PROTEJEAZĂ); după ce ne iubim/ toată noaptea/ sau stăm treji/ unul lângă altul/ facem riduri/ ochii se sting/ îmbătrânim/ ne urâțim/ cu tine/ nu mi-e frică/ nici de moarte (IUBIREA ȘI ESTETICA URÂTULUI).

            Ce m-a impresionat în mod aparte la autoarea acestui volum e felul cum face trecerea, cu mare ușurință, aproape imperceptibilă, de la atitudinea dramatică la cea ironică și ludică. Ironicul, ludicul, împreună cu elementele de livresc și cultural pe care le găsim din plin în carte asigură poemelor Mariei Pilchin prospețime și o notă distinctivă.

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *