Margareta Curtescu. Scriam ca și cum aș fi scrijelit în propria inimă…

Margareta Curtescu. Scriam ca și cum aș fi scrijelit în propria inimă…

Autor: Nina Corcinschi

Poezia Margaretei Curtescu din În piața Dante (Vinea, 2014) este confesivă, intimistă, îmbinând deopotrivă rostirea biografiei interioare cu reflecția culturală. Poeta se îngrijește să nu sufoce cu tensiunile interioare respirația autentică a poeziei, de aceea intruziunea livrescului e o consecință firească, atent regizată pentru a nu estompa lirismul deopotrivă melancolic și sanguinic din fibrele poeziei.

Literatura e datul poetei,  oxigen respirat zi de zi, care, însă, poate conține și substanțe toxice, un prea mult și prea greu artificial și irespirabil. Iată de ce poeta are nostalgia simplității și a esențelor scuturate de orice artificiu, a acelei stări „când se iubeau cuvintele”: „să scrii un poem simplu de tot/ despre inocența cuvintelor din timpul/ când se iubeau -/ până la nașterea ta/ un poem în care umbra să se/ numească umbră golul gol să se/ cheme un poem în care lu-/ mina să cadă pieziș pe iarba/ teșită de vânt și oamenii să/ treacă sincer prin toamnă/ regretând-o/ apoi să intri și tu în poemul/ acela simplu de tot/ ca un prunc/ să dai la o parte epitafe/ și să redevii/ cine ai fost pe când se iubeau/ cuvintele ca niște vestale/ pe o pajiște albă într-un/ timp dezgolit și inofensiv”.

O stare obsesiv căutată este intimitatea cu sine, descoperită după coborârea treptelor propriei scorburi interioare: „spaima îmi jupoaie fășii de pe creier mă trag în mine mă ghemuiesc în/ scorbura-mi de toate zilele scâncesc abia auzit când avalanșa mă târăște/ prin casă ca pe-o păpușă de cârpe”. În această poezie,  încărcată de vibrații ale intimității, explorările pe cord deschis  se fac cu vârfuri de degete, cu abia-atingeri epidermice. Invocatul freamăt de frunze, de ploaie, de carne transmite o perpetuă stare de tremur a sensibilității eului liric, o situare a lui pe muchia trăirii. Poeta mizează pe subtilități și nuanțe, pe timbrul cărora își acordă cu eleganță tribulațiile lăuntrice.

Volumul mustește de imagini catifelate, de o prospețime și frumusețe virginală, un fel de reprezentări senzitive a mieilor „firavi și umezi”, care însă simt tumultos și sângele le tropotește prin vene. Viziunea se pătrunde intermitent  de un ușor suflu metafizic și denotă nostalgii arhetipale de somn „în palmele zeilor”. În liniștea moale a începuturilor (de preistorie sau de ev mediu, în poezia în piața dante) sufletul se reculege și comunică cu el însuși. O alternativă de regăsire este aerul rece, cu „trup răcoros să te lipești de ei ca de un ultim amant”, gerul „nespus de liniștitor”, cântecele păsărilor, care „te viscolesc te înspăimântă”. Freamătul de ploaie recurent în poezia Margaretei Curtescu aduce „jerbe de pace”, sugerează însetata aspirație de puritate, râvna de catharsis a sufletului îngenuncheat în rugăciune: „trimite-mi Doamne ploile tale Tale să mă răzbată până la os”.

Se resimte peste tot noblețea și eleganța vocii interioare,  patosul trăirii fiind mereu controlat de discreție, modestie și chiar de un soi de pudoare feminină. Ceea ce nu lipsește nicidecum din simțirea acestei poezii este tandrețea.  Iubirea pentru celălalt, fie că este un bărbat sau fiu, e nimbată de aura caldă a gingășiei.

Pentru că iubirea e trăită pătimaș, după prea multe acumulări, discursul tensionat erupe vulcanic: „fiului meu îi este frică de noapte fiului meu îi este frică de nimicul din/ noapte uneori mă privește lung și două meduze verzui îi cresc pe retină/ atunci sângele mi se învolbură iese din maluri se zvârcolește ca un șarpe cu/ capul tăiat”.  Trăirea străbate expresionist din straturile cele mai profunde ale ființei: „colcăie în mine plânsul cu apele lui dezmățate noapte și zi celulă/ după celulă se năruie îmi putrezește inima creierul mi se dărâmă straturi – straturi/ carnea mea se topește/ copilul cu numele meu tatuat pe umărul drept cu ochii tăi gri alungiți se va/ naște cu fața umedă de lacrimi”. Nevoia de confesiune conferă o respirație aproape narativă versului, descătușează discursul în povestirea producătoare de revelații poetice.

Margareta Curtescu își dozează cu inteligență resursele afective și pe cele livrești într-o reciprocă provocare, pentru a crea efecte de adâncime a reflecției și autenticitate a scriiturii. Piața dante îmbină armonios fibra romantică, filonul existențialist, stilistica ici minimalistă, ici expresionistă, conjugându-se toate într-o ars combinatoria de o frumusețe, vorba poetei, viscolitoare.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *