Mihai Eminescu – portret în oglinda timpului

Mihai Eminescu – portret în oglinda timpului

autor:  Lidia Carmen Pircă

 Nu credeam să-nvăț a muri vreodată …     Odă (în metru antic)

 Este confesiunea poetului – ființă – supusă vremelniciei, dar Mihai Eminescu nu este ființa, este Geniul care ne mângâie efemeritatea întru veșnicie!

15 Ianuarie este în mod nemijlocit legat de numele lui Mihai Eminescu, este Ziua Culturii Naționale pentru că poporul român se naște cu Eminescu și trăiește întru Eminescu, veșnic actualizat pentru a nu se pierde în cețurile mitului. Ne întrebăm cât mai este astăzi citit Eminescu, sau mai bine zis, înțeles, pentru că decriptarea sensurilor lexemelor este echivalentă cu descifrarea codului care facilitează intrarea în absolutul cunoașterii, al esenței divine care se revelează doar celor inițiați, reprezentanți hierofanici. Eminescu este astfel, un destin, devenind, spre bucuria spiritelor înclinate spre întrebare, o permanentă şi inepuizabilă resursă vitală de liniștire prin poezie, de contempare prin reflectare, de înnobilare prin spiritualizare, o călătorie spre interior în căutarea adevărului pur.

Atitudinea ontică se reflectă în oglinda timpului, care de-a lungul secolelor conturează metamorfoze eminesciane. Tributar romantismului, ființa poetică și imaginarul artistic devin structurile arhetipale ale macrocosmosului, ale Universului cu care se contopește în magma inspiratoare, alunecând în civilizațiile Antichității, ale Evului Mediu, ale filosofiei idealiste germane, în vederea armonizării sinelui cu sine și cu divinitatea. Pendulând între extreme “Vesel și trist; comunicativ și ursuz; blând și aspru”, după cum îl vedea I.L. Caragiale, Eminescu șochează prin portretul său fizic/spiritual chiar și pe contemporani, dar lasă în memoria posterității chipul geniului romantic bituitor în lupta cu Timpul.

Mihai Eminescu este expresia naționalismului românesc. Lirica sa reflectă patriotismul care pune în balanță trecutul și prezentul, prin entuziasmul specific, încărcat de vibrație expresivă, însă publicistica exprimă atitudinea critică, revoltată. Concepția poetică privind dragostea de țară îmbracă haina satirei (Scrisoarea III) sau plânsul neamului din Țara Moldovei (Doina).

În graba nostră de a pătrunde și de a asimila sintetic lirica marelui poet, să oprim clipa cea repede ce ni s-a dat și după modelul „lecturii” holografice, prin care întregul se oglindeşte în fiecare parte a sa), propun un colaj de versuri care sintetizează sensibilitatea romantic și creionează un vag portret al poetului.

 

Când cu gene ostenite sara suflun-n lumânare,

Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare, (Scrisoarea I)

 

Când tot se-nveseleşte, când toţi aci se-ncântă,
Când toţi îşi au plăcerea şi zile fără nori, (Din străinătate)

Străin de toti, pierdut în suferința
Adâncă a nimicniciei mele,
Eu nu mai cred nimic și n-am tărie. (Răsai asupra mea)

Sunt ani la mijloc si încă mulți vor trece
Din ceasul sfânt în care ne-ntâlnirăm, (Sunt ani la mijloc)

Să smulg un sunet din trecutul vietii;
Să fac, o, suflet, ca din nou să tremuri,

Cu mâna mea în van pe liră lunec;
Pierdut e totu-n zarea tineretii. (Trecut-au anii)

Pierdut în suferinţa nimicniciei mele,
Ca frunza de pe apă, ca fulgerul în haos,
M-am închinat ca magul la soare şi la stele
Să-ngăduie intrarea-mi în vecinicul repaos. (Pierdut în suferință)

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *