No limit diabolic asumat şi poezie experimentală non-stop – Felix Nicolau – Kamceatka. time IS honey

No limit diabolic asumat şi poezie experimentală non-stop – Felix Nicolau – Kamceatka. time IS honey

Felix_Kamchatka

Felix Nicolau, autor remarcat în reviste româneşti ori internaţionale, este omniprezent cu poeme, texte critice, eseuri şi polemici diverse. Posedă un palmares editorial consistent căci, din câte ştiu, a publicat şi romane, şi studii de literatură comparată, şi este tradus şi în diferite limbi, el însuşi fiind un bun traducător.  Acest volum este întâmpinat elogios, iar apariţia lui nu trece neobservată: „Volumul (Editura Vinea, 2014) ne relevă un poet care mai întâi îşi inventează un univers sub formă de labirint, de bolgie dantescă chiar, din care mai apoi face toate eforturile ca să iasă, să se elibereze. În acest univers constrângerile sunt la discreţia creatorului, poetul dispune de cuvânt ca de o materie maleabilă cu care poate să construiască orice îi vine în minte”. (Adrian Alui Gheorghe)

Suntem pe un platou No limit al transgenurilor, invitaţi şi scuturaţi să le vizităm altfel, acum şi imediat. Poetul ne invită la formulări originale, la o apropiere de literatură în general – nu numai de poezie, ci şi de teatral -, omniprezent în acest volum unde mânuirea cuvântului şi a poeziei se fac într-o manieră spectaculară. Vasile Dan, în revista „Arca”, scrie despre autorul super dinamic : „O carte a noului suflu liric (de fapt antiliric): acidă, insurgentă în spirit, flagelatoare cu orice cutumă şi clişeu de viaţă & literatură. Începând cu însuşi titlul ei trăsnit şi, intenţionat, provocator: „în iad o să ard dacă nu o să fiu mai rece/ cu femeile cărnoase/ de la televizor// o să dârdâi în iad dacă nu o să fiu/ mai cald cu oamenii de afaceri şi cocalarii/ cărora le-am smuls limba şi/ i-am îngropat de vii în spatele blocului.” (Sufletească, p. 116) Poeme, ai zice, de hipster neaoş pur-sânge. Aşa cum spuneam, cartea e bilingvă. Adică nu vă place? O dăm la export! Tonul neslăbit polemic al acestor texte lirice e cea dintâi şi cea mai importantă însuşire a lor. În fond reconfortantă după atâta poezie leşinat-sentimentală sau uscat-abstractă. (Vasile Dan) Cartea este în sine un mini-festival de senzaţii pseudo- lirice, pseudosentimentale, arogante, autoironice, fantastice, absurde, iar autorul are o apetenţă manifestată pentru experimental şi performanţă, asumându-şi cu dezinvoltură o paletă urmuziană într-un ritm îndrăgit şi, mai ales, îndrăcit: „dacă dau în femei e numai pt că nu deosebesc sexele: m-am miopit iau sânii drept pectorali cerceii drept cercei fustele drept prosoape nu dau tare lasă! nici bărbaţii de azi nu mai sunt ca pe vremuri” (Logic).

Aceste căutări energice, aceste inovaţii surpriză, ne entuziasmează. Pe unde trece, scandalul îşi arată colţii, are o saturaţie de artişti domestici, e un rock star, nu pierde contactul cu sursele experimentale, dar se simte că deţine bazele unei culturi solide, care poate fi pe alocuri parodiată fără complexe. Poezia sa e „zgomotul si furia” (reunite), iar preferinţele pentru suprarealişti, poezia americană, dadaism, postmodernismul românesc şi slam sunt omniprezente. Poemele sunt „scenarizate”, sunt mini-videouri unde poetul opune rezistenţă socială, politică şi didactico-pedagogică; este un animal de scenă netemperat. Performanţele sonore ori vizuale şoptite sau urlate, secvenţele scenice ale fiecărui poem, fac din el un adevărat „nebun” al scenei „shakespereane” pe care autorul o străbate ca un june dansator de „hip-hop” citadin , deşi are creierul bine garnisit al unui poet şi eseist care trage sforile acestui show complex şi reuşit, care zdruncină din temelii poezia prea încorsetată şi psiho-rigidă a momentului: „nu mai merge aşa – cititorul trebuie luat de gât şi azvârlit într-un scaun ca să asculte să-l asculte pe autor: ţinut cu forţa acolo apăsat cu genunchiul pe piept editorul dolofan cu pantaloni burduhănoşi urlă în faţa publicului compus din 4 poeţi şi o scrumieră: a venit timpul ca cititorii să bage mâna în buzunar şi să ne cumpere cărţile! după care porneşte videoproiectorul: un filmuleţ în care tehnoredactorul cu păr baobab de la editură declară de după ochelarii injectaţi: editura noastră a acoperit perfect segmentul de nişă pe care şi-a propus să-l acopere deci viitorul editurii noastre nu poate fi decât plin de succes! cititorul trebuie făcut să înţeleagă că cineva acolo sus scrie pentru el – şi că la Judecata de Apoi o să-l ia dracu’ dacă habar n-are ce a tot scris autoru’ pentru el atâtea sute de ani. Dracu’ are nişte croşee din oţel la ficat…de te ia dracu’ cu cititoarele e mai complicat cititoarele îl pot privi drept în ochi pe editorul spumegând de furie după care se pot întoarce spre tine şi te pot întreba şuşotit: ai luat şi capacele de la bar? sticlele astea îs minunate pentru pasta de gogoşari  (La palmare).

Rigiditatea livrescului îl plictiseşte. Ni-l imaginăm ţopăind pe textele sale, săltăreţ ca într-un desen, animat de resorturi inteligente, sclipitor de inventivitate, fiind în acelaşi timp şi clown vesel, şi clown trist: „răpăitul ploilor cu gheaţă din iulie mă trimite cu gândul la o dansatoare de salsa care-mi spărgea geamurile de două ori pe lună cu tocul pantofului extras din picioruşul ei stâng”  (rumba) Suntem în plin «poétiquement incorrect», în plinul unui festival de „cuvinte-alternative” ale unui divertisment care transformă cotidianul plicticos într-un sanctuar de deziluzii unde rufele murdare se spală tragic între patru pereţi, într-un cub care reprezintă faţa pasionantă şi deosebită a unei alte dimensiuni unde totul este semnificativ şi posibil, dar şi imposibil. Această carte duce la un scandal care nu putem şti nici unde sau când se va opri, nici daca finalul est un happy-end: „situaţia-cal: urmǎreşti un lup cu coama zburlitǎ copitele din faţǎ ridicate ameninţǎ tor pe fundal munţi un tun de zǎpadǎ şi ǎla care se uitǎ la pozǎ nu vede nimic decât o faţǎ de cal fǎrǎ expresie parcǎ ai rumega paşnic în grajd
situaţia-lup: alergi îngrozit strâmb şi boţit cu blana zbârlitǎ deasupra ta o namilǎ de cal şi totuşi pe faţa ta nimic şi nimic nici mǎcar o bubiţǎ de spaimǎ exact cum ai sta pe burtǎ privind plictisit un stol de ulii dacǎ plângi nimic nu pricep din plânsul tǎu dacǎ râzi nimic nu pricep din râsul tǎu” (situaţii).

Poetul are în mână o şurubelniţă (sic!) cu care deschide hirsut porţi nebănuite relevându-ne codurile unei literaturi care se anunţă «tout un programme», un segment de care literatura româna are atâta nevoie. Un contestatar, un insultant, care trage totul după sine în live, atinge magia textului spus, performat, şi iese din carapacele spleenului, salvându-ne in hohote convulsive de la înec, pe insula sa Spoken words, adaptată la un şuvoi balcanic savuros şi neaoş. Felix Nicolau este, şi devine din ce în ce mai mult, unul dintre liderii incontestabili al noii poezii: „aceeaşi nevoie de a fi slab aceeaşi nevoie de a fi uriaş anorexic şi goliat viaţa mea e un catwalk penetrând până departe mulţimea de evantaie binocluri şi ţâşnesc legănându-mi şoldurile bazinul şi serpentinele acum şarpe acum gâscă bat pas de defilare în hot fashion bizantin
flashuri îmi spală veşmintele episcopale ridică pasul! îndreaptă genunchiul! zbârleşte mustaţa! eins zwei drei Deutschland Deutschland über alles! über alles in der Welt! adoraţi-mă blagosloviţi-mă sunt o zeiţă mama Rusia pe tocuri de 16 imaginaţi-vă bikinii mei din tigru bengal pentru voi nu exist! sunt ca Siberia închisă pentru turişti de azi înainte tu copilix eu bebelix o cusătură fină e mai rară decât un forehand nimicitor ţi-aş putea da versace ţi-aş putea da dior ţi-aş putea naşte federei schumacheri maradone” (I Love Fashion TV) „înainte de liturghie preotul să nu vadă de găini de gospodărie să nu intre în grajd la cai să nu vopsească tocăria să nu-şi numere banii nu e bine să citească ziarele să-şi umple mintea de politică bârfe reportaje reclame să se uite la televizor la filme cu bătăi şi mese rotunde despre violenţa în familie nici la comediile sexi care-l fac să se suie pe preoteasă să-şi împrăştie sămânţa în cine ştie ce scorbură a corpului ei bine este ca preotul să meargă pe jos cu căruţa sau cu tramvaiul la biserică nu cu maşina personală neagră unde iar i se aprind creierii s-o tuneze să-i pună boxe de 100W pe lunetă spoiler roşu şi neoane pe dedesubt chibzuind la toate astea preotul va fi păzit de arătarea diavolului în chip de pamela anderson în mijlocul liturghiei şi n-o să mai arunce cădelniţa în capul cântăreţilor din strană precum zarurile la casino mozart însă are voie să asculte dacă-l mai chinuie măseaua aia de minte pe care tot zice c scoate după postul mare” (pentru păzirea auzului).

Un răspunscătre “No limit diabolic asumat şi poezie experimentală non-stop – Felix Nicolau – Kamceatka. time IS honey

  1. mamier spune:

    Sincere multumiri doamnei Aliona Grati pentru publicarea acestei cronici la un volum care mi-a relevat un poet efervescent ☺Felix Nicolau

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *