Corespondenţa celor doi titani ai psihanalizei  Freud versus Jung

Corespondenţa celor doi titani ai psihanalizei Freud versus Jung

Autor: Olesea Gârlea

Corespondenţa unor oameni celebri precum Napoleon și Josephine, Antioh și Dimitrie Cantemir, Michelangelo și Marchiza de Pescara (Vittoria Colonna), Salvador Dali și Frederico Garcia Lorca, Mihai Eminescu și Veronica Micle, B. P. Hasdeu și fica sa Iulia, Mircea Eliade și Maitreyi Devi, Albert Einstein și femeile din viața lui, Adolf Hitler și Eva Braun, Emil Cioran și Friedgard Thoma, Lucian Blaga și Cornelia Brediceanu, Liviu și Fanny Rebreanu, Foedor Dostoievski, Franz Kafka și Milena Jeneska, Jean-Paul Sartre și Simone de Beauvoir, Materiu Caragiale către prietenul Bonicescu, regizorul Radu Stanca și actrița Dorina Ghibu, Zelda și Scott Fitzgerald, oferă involuntar o intruziune în viața intimă și demască noi aspecte ale personalității, ea conține date referitoare la sentimente, planuri de viitor (evenimente), aspecte cu privire la sănătate și starea financiară, orașe și localități, tot felul de preocupări lumești, dar și științifice. Prin corespondenţă ne putem deseori reprezenta sau reda imaginea celui care scrie mai ales atunci când aceasta conţine numeroase spaţii din biografia lui.

Există diferite tipuri de corespondență după durată (zile/ani), după amploare (mică/mare), după transparență (codificată/necodificată, intimă/publică). Cea mai neordinară corespondenţă după amploarea şi inutilitatea ei, o parodie a ceea ce înseamnă destinatar şi expeditor este oferită de U. Eco cu referire la Dicţionarul biografic al italienilor contemporani unde fiecare poate plăti pentru a figura în el, acolo apare un oarecare Giulio Ser Giacomi care a editat o „cărămidă de 1500 de pagini, corespondenţa lui Einstein cu Papa Pius al XII-lea volum ce nu conţine decât scrisorile adresate de el celor doi, pentru că evident (n. .n. expeditorul) n-a primit răspuns niciodată” [1, p. 152]. Pentru comparaţie corespondenţa dintre S. Freud şi C. G. Jung conţine 816 pagini, aici însă relaţia dintre destinatar şi expeditor este una firească, cu răspuns, deseori rolurile se inversează fără a fi luate măsuri de precauţie pentru deconspirare. Corespondenţa Freud/Jung a fost publicată pentru prima dată în traducere românească în 2015 la editura Trei.

Cea mai scurtă corespondenţă poate fi considerată dialogul-telegramă între V. Hugo şi editorul său. Dorind să afle cum merge vânzarea romanului său „Mizerabilii” scriitorul francez i-a transmis editorului său următoarea telegramă <<­?>> cel vizat i-a răspuns cu o altă telegramă <<­!>>.

Prima scrisoare concepută după anumite reguli ale artei epistolare datează din secolul VI î. e. n., totuși comunicarea prin mesaje scrise a avut loc mult mai înainte. În istoria antică apar referiri la scrisorile regelui Stratobat către legendara Semiramida, iar cele mai vechi mesaje descoperite aparțin lui Isocrate, Platon și Aristotel. În sec. al XVIII-lea acest mijloc de comunicare a cunoscut o adevărată amploare. Chiar dacă s-a bucurat de un avânt spectaculos mesajele prin intermediul scrisorilor pe hârtie cedează terenul unor noi mijloace atunci când la începutul sec. XX este inventat primul computer. Sfârșitul sec. XIX, sec. XX-XXI aduc mijloace de comunicare performante prin intermediul gadgeturilor electronice (laptop, smartphone, tablete, rețele online de comunicare). Astăzi putem spune cu certitidine că mesajele prin intermediul scrisorii tradiționale se află în agonie și constituie un tercut istoric.

Totuși o mostră de corespondență tradițională poate fi găsită la cei doi titani ai psihanalizei. Primul contact al lui Freud cu Jung este însoţit de nedumerire, reproşuri, pe alocuri, pentru ca mai apoi să ia calea avântului cunoaşterii şi al prieteniei sincere. Corespondenţa dintre cei doi psihanalişti începe în 1906 atunci când Jung îi trimite lui Freud lucrarea sa Studii diagnostice asupra asociaţiilor (Diagnostische Assoziationsstudien) şi-i solicită o apreciere critică. S. Freud nu ezită să-i mărturisească faptul că citise deja cartea lui Jung având o părere destul de bună cu privire la conţinutul ei.

Corespondenţa a durat şapte ani, timp în care au reuşit să îşi cunoască reciproc familiile şi să îşi facă vizite, să discute despre preocupările ştiinţifice, să facă schimb de noutăţi din domeniu şi să îşi facă prieteni, dar şi adversari. Scrisorile se referă la evenimente de actualitate din vremea respectivă şi au în primul rând o valoare istorică, ele fiind veritabile documente de viaţă conturează deplin portretul celor doi psihanalişti; îi detaşează de multe ori din sfera ştiinţei şi-i aduce mai aproape de preocupările lumeşti ale unor simpli muritori.

În pofida unor situaţii critice corespondenţa şi-a păstrat caracterul ei unitar, a rezistat primului şi celui de-al doilea război mondial fără a fi afectat materialul. Când întreaga familie a părăsit Viena şi Austria, toate scrisorile personale ale lui Freud au fost împachetate cu obiectele de uz casnic şi trimise la Londra, corespondenţa a rămas în mare parte intactă cu excepţia absenţei câtorva scrisori, telegrame şi cărţi poştale.

Scrisorile conţin expresii deloc măgulitoare la adresa colegilor şi pacienţilor lui S. Freud şi C. G. Jung anume din cauza motivului dezvăluirii secretului corespondenţei C. G. Jung zădărnicea apariţia ei. Dispoziţiile lui Jung cu privire la termenul de publicare au fost contradictorii 20, 30, 50, 100 de ani după moartea sa (adică după anul 1980). În 1952 Ernest Jones începe studiile preliminare la cel de al doilea volum din biografia lui Freud cu această ocazie îi cere lui Jung permisiunea de a citi scrisorile lui Freud. Pentru a fi sigur de utilitatea acestor scrisori C. G. Jung le încredinţează doamnei Aniela Jaffé cu ocazia unei şedinţe analitice. Aniella Jaffé (analizanda lui Jung,  la vremea aceea secretară la Institutul C. G. Jung) îşi exprimă în scurt timp dezamăgirea: „mă aşteptam la fraze care să exprime cea mai profundă înţelepciune şi cunoaştere psihologică, şi am dat în schimb peste numeroase aspecte organizatorice şi observaţii foarte personale”. În acest context răspunsul lui C. G. Jung către Ernest Jones este unul negativ: „Eu nu ţin chiar deloc să fie publicate. Per ansamblu, nu reprezintă o completare majoră la biografia lui Freud” [2, p. XXIII].

În 1969 Franz Jung şi Carl Freud, ambii arhitecţi, anume acest indiciu cu privire la preocuparea lor pare să fi fost motivul pentru care ambii au găsit limbaj comun şi au convenit asupra publicării corespondenţei părinţilor. Numărul total al scrisorilor este de 360: 164 din partea lui S. Freud şi 196 din partea lui Jung. Dacă ne întrebăm firesc cât de intimă a fost prietenia dintre cei doi, scrisorile lor ne oferă de facto un răspuns plauzibil.

Din corespondenţă deducem că Jung promova constant cercetările lui Freud la conferinţe şi în cercul lor îngust de prieteni, din acest motiv, dar şi pentru faptul că avea o simpatie aparte S. Freud ţinea cu sfinţenie la această prietenie în pofida disensiunilor de orice natură: „nu vă îndepărtaţi prea mult de mine, când în realitate îmi sunteţi atât de apropiat (…) să nu permitem nici unei neînţelegeri să se strecoare între noi” [2, p. 25-26].

În martie 1907 soţii Jung fac prima vizită în locuinţa soţilor Freud la Viena. C. G. Jung a nutrit faţă de Freud preţuire şi recunoştinţă, a contribuit enorm la popularizarea ştiinţifică a teoriei lui Freud, deşi recunoştea că în privinţa noţiunii de sexualitate are dificultăţi de înţelegere (autosexualitate, pulsiune sexuală, epigastul, catalepsia, fantasma-dorinţă). Jung recunoştea de fiece dată că limpezirea expunerilor lui Freud îl fascinează de-a dreptul şi-i făcea complimente la fiecare aprofundare a termenilor: „cine nu pricepe nici acum a fost orbit de zei” [2, p. 70], „Personal sunt un adept entuziast al teoriei dumneavoastră și apreciez neîndoios excelentele dumneavoastră merite” [2, p. 14]. Totuşi ruptura dintre cei doi apare anume din cauza că C. G. Jung îşi rezervă dreptul de a tălmăci teoria sexualităţii lui Freud în pofida dezacordului său.

Ambii au avut de câştigat din această prietenie, S. Freud a beneficiat de promovarea, explicarea şi difuzarea teoriilor sale prin intermediul lui C. G. Jung, iată de ce dependenţa profesională şi colegială se face simţită încă din primele scrisori: „vă salut cordial şi aştept nerăbdător răspunsul dumneavoastră” [2, p. 70], „îmi lipsesc prea mult scrisorile dumneavoastră când faceţi pauze prea lungi” [2, p. 79], „iar dacă eu sunt Moise, dumneavoastră veţi fi fost Josua, cel care va cuceri tărâmul făgăduit al psihiatriei, care nu îmi este îngăduit să-l zoresc decât din depărtare” [2, p. 279], „este remarcabil că exact în seara în care v-am aşteptat formal ca fiu prim-născut şi v-am uns ca urmaş şi prinţ moştenitor – in partibus infidelium – dumneavoastră m-aţi destituit din demnitatea mea de tată, destituire ce pare a vă fi plăcut la fel de mult ca mie instituirea persoanei dumneavoastră în demnitatea respectivă” [2, p. 318], „Stai liniștit, iubitul meu fiu Alexandros, am să-ți las mai mult de cucerit decât am reușit eu să birui, întrega psihiatrie și recunoașterea lumii civilizate, care s-a obișnuit să mă privească pe mine ca pe un sălbatic” [2, p. 441]; pe de altă parte C. G. Jung se considera un urmaş a lui S. Freud, un succesor al său şi-l numea deseori pe Freud în glumă „bunelul”, C. G. Jung a beneficiat de sprijinul şi experienţa lui S. Freud. Aprecierile critice ale lui C. G. Jung pentru S. Freud denotă simpatie, deschidere, generozitate: „Femeile vă înţeleg limbajul de departe cel mai bine şi, de regulă, imediat. Doar cei cu educaţie „psihologică” sunt legaţi la ochi (…) cine cunoaşte ştiinţa dumneavoastră a mâncat din pomul paradisiac şi a devenit văzător” [2, 79-80].  Publicarea corespondenţei Freud/Jung a dus la spulberarea unor aberaţii care circulau despre cei doi (că ar înfiinţa o sectă, sau ar promova misticismul, iniţierea, că ar avea un jargon secret, că ar avea relaţii intime cu pacientele etc.). Corespondenţa are o valoare preponderent documentară, un caracter deschis, paginile sunt savuroase, pe alocuri însoţite de glume, aflăm detalii banale, pe alocuri picante, poate fi şi un ghid al oraşelor pe care le-au vizitat cei doi la conferinţe şi alte întruniri ale Asociaţiei Inter(naţionale) de Psihanaliză, fie au desfăşurat lecţii, au participat la adunări, congrese sau au călătorit cu familiile în vacanţă, aflăm detalii despre hoteluri, staţiuni balneare, adrese concrete şi numere de telefon. O serie de oraşe şi ţări au fost vizitate de cei doi printre acestea sunt München, Karlsbad, Roma, Grecia, America, Weimar, Bruxel, Engadin, Salzburg, Küsnacht, Olanda, Anglia, Paris, Sicilia.

G. Jung a pledat constant pentru valoarea incomensurabilă a teoriilor lui S. Freud, la o conferinţă desfăşurată la Amsterdam C. G. Jung a susţinut cauza lui S. Freud chiar dacă a avut de înfruntat rezistenţe şi opoziţii din partea unui „cuib de ucigaşi” în frunte cu Gustav Anshaffenburg. Tot C. G. Jung era ferm convins că treptat a dobândit convingerea consolatoare că ideile lui Freud „răzbat încet dar sigur din toate părţile, fiindcă oricine le-a acceptat odată nu mai poate renunţa la ele” [2, p. 124], Jung remarca: „psihanaliza se va duce neîndoielnic la râpă fără ideile dumneavoastră (n. n. Freud)”. Indubitabil Freud era încântat de prietenia cu Jung fără aşi asuma calităţi nemeritate: „Vă rog să nu mă apreciaţi prea mult. Sunt prea pământesc pentru asta” [2, p. 127], cu diferite ocazii Jung îl asalta constant cu vorbe alese: „Darul nemeritat al prieteniei dumneavoastră înseamnă un apogeu în viaţa mea pe care nu-l pot străbate cu cuvinte pompoase” [2, p. 177].

La iniţiativa lui C. G. Jung este organizat primul Congres de Psihologie Freudiană în 1908 la Salzburg cu 42 de participanţi. În cadrul congresului se decide înfiinţarea unei publicaţii periodice de psihanaliză cu titlul Jahrbuch für psyhoanalytische und psyhopatologische Forschungen (martie 1909). De acum încolo scrisorile vor conţine detalii cu privire la cuprins, corecturi, costuri pentru coală şi pagină, preţuri pentru cantitatea, nr. de reviste destinate publicării Jahrbuch, cotizaţii în cadrul Asociaţiei. Mai târziu convin asupra editării unei reviste cu un cuprins mai mic numită Zentralblatt care cuprindea materiale didactice, rapoarte de la organizaţiile locale de psihanaliză, discuţiile referiotare la curpinsul din Zentralblatt erau destul de frecvente.

Atât Freud cât şi Jung se plângeau reciproc de lipsa timpului destinat cercetării, starea de istovire în care se aflau, durerile de dinţi şi dorul de vacanţă sunt motivele predilecte ale lamentărilor. C. G. Jung îi scria constant lui S. Freud şi se plângea de faptul că principalele obstacole în munca ştiinţifică erau pacienţii „policlinica mea este foarte spinoasă” [2, p. 91], „cătuşele clinicii îmi sunt din zi în zi tot mai stingheritoare” [2, p. 313], studenţii cu lucrările lor, organizarea conferinţelor, concerte, tot felul de invitaţii.

Preferinţa pentru prietenia lui C. G. Jung din partea lui S. Freud a fost mereu accentuată în scrisori, astfel S. Freud constata că Jung „mânuieşte cu uşurinţă simpatiile lumii din jur şi că îi este drag, dar acest factor a învăţat să-l subordoneze altora” [2, p. 244].

O parte din scrisori se referă la problemele de  familie şi la membrii săi, din corespondenţă aflăm de logodna fiicei lui Freud pe nume Mathilde, de cele 2 operaţii suportate de Mathilde, de naşterea fiului lui Jung şi angoasele fiicei sale Agathli, naşterea celei de a treia fiice în familia lui Freud, de starea critică a mamei lui Freud pe nume Amalie, de fractura la picior a lui Martin (fiul lui Freud) care şi-a fracturat femurul în timpul unei excursii la schi, de suferinţa cumplită a lui Jung care a fost muşcat de un câine, construcţia şi amenajarea casei lui C. G. Jung de la Küsnach-Zürich, de Ernst fiul lui Freud care a suferit de ulcer sau de fisura duodenului (diagnosticul incert), de perioada când Jung îşi satisface stagiul militar fiind un simplu medic „ung picioarele cu alifii, tai bătături, tratez diarei, mă simt iarăşi foarte mic şi urât” [2, p. 652]. Un alt aspect ce se conţine în scrisori se referă la problemele de alimentaţie ale lui S. Freud care obişnuia să-şi numească corpul cu numele Konrad: „Din fericire i-am redat sărmanului Konrad printr-o menajare deosebită la Hamburg şi Berlin, digestia normală” [2, p. 363]. Pe alocuri corespondenţa are un grad sporit de intimitate, astfel aflăm că lipsa contraceptivelor din acea vreme îl face să fie foarte vigilent şi stresat pe C. J. Jung: „Nouă ne merge din fericire bine, deşi am trecut de data aceasta iarăşi cu bine, prin neliniştea de a mai fi binecuvântaţi cu un copil, căci încercăm, prea puţin încrezători tot soiul de minunăţii pentru a îngrădi în oarecare măsură necontenita binecuvântare. Aş putea spune că ne croim, de bine, de rău, calea de la o menstruaţie la alta. Viaţa omului de cultura are într-adevăr aspecte ingenioase” [2, p. 624].

Un subiect aparte îl constituie scenele de gelozie ale Emmei Jung referitoare la o presupusă relaţie a soţului cu Sabina Spielrein (de origine rusă, a scris teza de doctor bazată pe conceptul de schizofrenie, cu ea şi-a realizat J. Piajet analiza didactică, a predat la Universitatea Caucazului de Nord din Rostov pe Don, apare în lista de membri ai Asociaţiei de Psihanaliză din Rusia până în 1933, când s-a interzis în URSS mişcarea psihanalitică), Jung a dezminţit această relaţie lăsând să se înţeleagă faptul că acestea sunt fantasmele sexuale ale pacientei sale care s-a îndrăgostit de el fără a primi avansuri şi care se răzbună intenţionat; totuşi Jung îşi asuma o parte din vina delirului de relaţie: „eu sunt în mare măsură vinovat de speranţele mari ale fostei mele paciente”, Jung regreta şi scrisoarea pe care a expediat-o mamei pacientei sale în care o roagă să-l ajute să scape de Sabina întrucât el e medic, nu cel care satisface sexualitatea fiicei. Freud a fost informat direct de către Jung despre această presupusă relaţie şi situaţie neplăcută, în una dintre scrisori părintele spiritual a lui Jung îl dojeneşte îngăduitor: „micile explozii în laborator nu vor putea nicicând fi evitate (…) Aşa învăţăm ce este primejdios la materie şi ce este primejdios la felul în care o manevrăm”[2, p. 343], „Scrisoarea dumneavoastră m-ar fi împăcat chiar şi cu nelegiuiri mai mari din partea dumneavoastră; poate sunt deja prea părtinitor faţă de dumneavoastră” [2, p. 347]. Totodată aflăm despre situaţia financiară a familiilor, cursul valutar din acele timpuri (atât Freud cât şi Jung au predat la instituţii din America şi au avut parte de o remunerare materială considerabilă), despre constrângerile financiare şi nevoia de a lucra enorm pentru bani, despre cum şi-a construit Jung casa din temelii etc.

Unele scrisori conţin critici dure la adresa unor colegi şi pacienţi reciproci, spre exemplu S. Freud îl bârfeşte pe un oarecare Albert Moll (sexolog la Berlin) pe care-l crede „o bestie”, că de fapt nu e medic, ci avocat necalificat care „i-a împuţit camera ca ucidă-l toaca” sau despre Adolf Albert Fieländer (psihiatru) un ratat care „îşi datorează clinica unei căsnicii cu o femeie de care a divorţat, încât astăzi continuă afacerea numai în serviciul fostului său socru” [2, p. 369], observaţiile critice se dezlănţuie fără retuşări şi inhibiţii, S. Freud îl consideră pe Morton Prince (psihiatru la Boston) un „măgar arogant” [2, p. 587], iar Jung completează că cel vizat este şi un „mizerabil” [2, p. 737], Shotländer este „apreciat” ca fiind „o bestie”, „un porc” [2, p. 591] S. Freud îşi dezlănţuie furia cu privire la o nouă apariţie editorială a lui Wilhelm Stekel pe care o crede „o porcărie fără nici o tentativă de rezumare, plină de banalităţi găunoase şi de noi realizări strâmbe, încropită cu o incredibilă neglijenţă cacatum est non pictum (cacat nu înseamnă pictat)”, „Stekel reprezintă inconştientul pervers, necorectat” [2, p. 594], despre Alfred Adler (unul dintre cei mai buni elevi ai lui Freud) apreciat de C. G. Jung „nu trebuie să te cerţi cu un paranoic, ci să dezminţi pur şi simplu pe un ton împăciuitor” [2, p. 639], „Talmeş-balmeşul lui Bjerre l-am corectat şi predat. Nu este foarte îmbucurător să fii nevoit să publici asemenea lucruri confuze” [2, p. 713], supusă criticii este şi lucrarea Paul Eugen Bleuler „Autismul lui Bleuler este plin de echivoc şi teoretic lipsit de claritate, „searbăd” ar fi cuvântul potrivit” [2, p. 710].

Simţind că relaţia dintre Freud şi Jung devine cam şubredă Emma Jung (soţia lui Jung) îi scrie câteva scrisori în care îl roagă să discute cu Jung despre transformările libidoului fiindcă aici e punctul vulnerabil unde cei doi nu se pot înţelege, Emma îl asigură de respectul ei şi-i spune că ar vrea ca relaţia dintre cei doi să prospere.

Curând Jung îl anunţă pe Freud despre modificările pe care le-a făcut asupra teoriei libidoului după ce s-a întors din America unde a ţinut lecţii la Universitatea iezuită Fordham (New York); la Chicago, Baltimore, Academy of Medicine (New York), Bellevue Hospital din New York, Ward’s Island: „Am acordat bineînţeles spaţiu şi acelor opinii ale mele care deviază pe alocuri de concepţiile de până acum; mă refer îndeosebi la teoria libidoului. Am constatat că versiunea mea a ψα a câştigat foarte mulţi simpatizanţi (…) cu speranţa că treptat, veţi putea aproba anumite noutăţi, care sunt deja schiţate în lucrarea mea despre libido. Nu simt nevoia să vă părăsesc, dacă dumneavoastră veţi dori să apreciaţi obiectiv eforturile noastre (…) Gestul dumneavoastră de la Kreuzlingen m-a jignit profund. Eu prefer disputa făţişă. La mine nu este vorba despre un capriciu, ci despre impunerea acelui lucru pe care-l consider adevărat (…) cred că am motive obiective pentru concepţiile mele” [2, p. 758].

Nemulţumirile lui S. Freud pentru această libertate de a interpreta şi tălmăci libidoul nu se lasă mult aşteptate, întrucât S. Freud nu califica această cutezanţă ca fiind un merit a lui Jung, ci considera că Jung a sacrificat adevărurile anevoios dobândite ale psihanalizei: „Nu vă mai întâmpin la întoarcerea din America la fel de tandru ca data trecută la Nürnberg – m-aţi dezvăţat cu succes de acest lucru – dar, totuşi cu suficientă simpatie cu interes şi mulţumire faţă de succesul dumneavoastră personal. Vă mulţumesc pentru veştile despre starea lucrurilor din America. Ştim însă că acolo nu se va decide disputa. Dar faptul că aţi redus cu modificările dumneavoastră o mare parte din rezistenţe nu ar trebui să îl socotiţi printre meritele dumneavoastră, căci ştiţi, cu cât vă va despărţi mai mult de înnoirile ψα, cu atât mai sigur sunteţi de consimţământul celorlalţi, cu atât mai scăzută este rezistenţa” [2, p. 761].

În final se ajunge la reproşuri şi critici dure, astfel încât prietenii de altă dată ajung adversari şi îşi aruncă replici tăiose, C. G. Jung îi reproşează lui Freud faptul că acesta se consideră TATĂL şi-i tratează pe ceilalţi din perspectiva fiilor săi, Jung i-a imputat lui Freud faptul că îşi tratează elevii (studenţii) ca şi cum ar fi pacienţii săi. Pe de altă parte S. Freud îl denigrează pe C. G. Jung şi pune capăt prieteniei: „dar cineva care se poartă anormal şi ţipă necontenit că este normal trezeşte bănuiala că nu şi-a recunoscut boala. Vă propun prin urmare, să punem cu totul capăt relaţiilor noastre particulare. Eu nu am nimic de pierdut, căci pe mine de multă vreme nu mă mai leagă sufleteşte de dumneavoastră decât fiorul slab al ecoului dezamăgirilor trăite mai demult, iar dumneavoastră nu aveţi decât de câştigat, de vreme ce aţi admis data trecută la München că o relaţie mai intimă cu un bărbat vă îngrădeşte libertatea ştiinţifică. Îngăduiţi-vă aşadar o libertate deplină, iar pe mine scutiţi-mă de pretinsele dumneavoastră servicii „prieteneşti”” [2, p. 794]. Ruptura dintre cei doi se resimte şi în modul de adresare, dacă iniţial S. Freud îi scria lui C. G. Jung „dragă şi stimate coleg”, „dragă prietene” în final i se adresează pe un ton echidistant „dragă domnule doctor”.

Ca urmare a neînţelegerilor şi a lipsei de încredere din partea lui Freud, Jung ia decizia de a pune capăt acestei prietenii demisionând din posturile cheie, renunţă astfel la funcţia de redactor la Jahrbuch (funcţie pe care i-a încredinţat-o S. Freud), demisionează din funcţia de preşedinte al asociaţiei de psihanaliză (Elveţia), îşi dă demisia din funcţia de docent al Facultăţii de Medicină din Zürich. Ultima scrisoare a lui C. G. Jung către S. Freud este o solicitare de a trata un pacient evreu, care nu putea sau nu vroia să-şi recunoască apartenenţa la iudaism, însă analiza lui Freud nu l-a ajutat cu nimic şi pacientul s-a reîntors la Jung. Finalul acestei corespondenţe e marcat de reducerea la o lungă tăcere.

Problemele ştiinţifice dezbătute în corespondenţă sunt concentrate în jurul noţiunilor de narcisism, schizofrenie (dementia praecox), ocultism, mitologie, sexualitate, semnificaţia falică a numelui Oedip, a simbolizării piticului, vis, paralelism mitologic; la aceste aspecte, în special cele care prezintă interes pentru ştiinţa literară, vom reveni.

La sfârşitul acestei corespondenţe găsim câteva anexe cu informaţii cu privire la Lista cronologică a scrisorilor, Lista scrisorilor care lipsesc, cuprinsul la Jahrbuch für psyhopatologische und psyhoanalytische Forschungen vol. I-V, Statutul Asociaţiei Internaţionale de Psihanaliză, programele congreselor de psihanaliză 1908-1913, titlurile apărute (până în 1913) în seria Schriften zur angewandten Seelenkunde editate de către Sigmund Freud, Contractul încheiat între Asociaţia Internaţională de Psihanaliză reprezentată de către centrala acesteia alcătuită de dr. doc. C. G. Jung şi dr. Riklin ambii domiciliaţi la Küsnacht (Zürich), pe de o parte, Lista operelor complete ale lui S. Freud şi C. G. Jung, Lista bibliografiei frecvent citate (cu abrevieri), index de nume.

Cu toate că are o valoare istorică, iar observaţiile şi teoriile celor doi psihanalişti lipsesc în mare parte, corespondenţa Freud/Jung îi pune într-o nouă lumină, cea a cotidianului şi a firescului. O mare prietenie produce aproape întotdeauna o rivalitate, dovadă este corespondenţa Freud/Jung în care cei doi giganţi ai psihanalizei se împrietenesc pentru ca ulterior să se despartă pentru a-şi urma crezul personal.

 

Bibliografie

  1. Jean Claude Carriere, Umberto Eco Nu speraţi că veţi scăpa de cărţi. Convorbiri moderate de Jean Philippe de Tomec. Trad. din franceză de Emanoil Marcu, Bucureşti: Humanitas, 2010.
  2. Corespondenţa Freud/Jung. Trad. din germană de Laura Karsh, introducere de William Mc Guire. Bucureşti: Editura Trei, 2015

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *