Rodica Gotca. Intertext cu Emil Brumaru

Rodica Gotca. Intertext cu Emil Brumaru

Decupaj ( intertext cu Emil Brumaru)

„Cu un foarfece galben tăind toporașii
crescuți în sandalele” tale de piele,
Alergam, despletind de orașe
Rădăcinile mele cu frunze rebele.
Te-am lăsat să ghicești în potcoave
Și în focuri cu gura de seră,
Să îmi torni multe bancuri și snoave
Înfășate în foi de Kundera
Să te spargi între tâmplele mele
Cum se sparge un vis între coapse
Și să-mi guști carnea nopții sub piele
Cu fisura tălpilor arse.
Alergam despletită de bice,
Hărțuind discul lunii de foc.
„Stăpâneam prea adânce ibrice”
Ce în clocot fierbeau al tău soc.
Azi mă vezi cum conjug în tavane,
Într-un lemn cariat la mănunchi.
Tragi un fum din trecute havane
Și mă-ndemni să iau loc pe genunchi.
Eu m-așez, șifonând toporașii
Ce îmi bat, ciocane în vene,
Tai, cu foarfece, galben, orașe
Și sandale de care m-aș teme.

 

Decalog în crez latin

Alungi printre şuvițele roşii
Tagme de aiezi timpurii,
În cărni se-nfioară strămoşii
Şi vinul tresare în vii.

Din bolți se deschid apostroafe
Şi cad intertexte în mine,
Zâmbeşti cu-n buchet de garoafe
Sub unghii stelare latine.

Mă iartă de rob ți-s acuma
Şi-n slujba mea tainic te țin,
Mă spală de gânduri cu spuma
Tăcutului laic venin.

Botează-mă şi mă cunună,
În crezul crestat printre cruci,
Şi pulberea mea o adună
Din seva-ngropată sub nuci.

 

Portret de familie

Sub cozorocul vechilor șăpci ale bunelului Ion,
În cutia unde-și ținea bisturiul și ața sterilă;

Sub a treia vertebră din stânga a bunicii Fevronia,
În bătăturile palmelor ei fine,
Între degetele noduroase și veșnic imaculate,

Sub litera latină care-i fără glas în ochii bunicii Fevronia,
ZLipită ca o muscă de filele cărților „ce fac rău vederii”,
Trecând prin vene scurtcircuitul tastelor de laptop;

În fașa dezlegată de nori,
odată lărgită pentru doi
și pusă, proaspăt îndoliată, înaintea mea;

Între pupila și lentila mamei mele Valentina,
La rădăcinile spinilor din coroana-i de mamă,
Dându-mă huța pe cordonul ombelical;

Pe scaunul înșurubat, de tata Grigore, într-un picior X,
La o palmă distanță de masa de scris
Rectificând, la curea, caligrafia punctualității.

Mă dezbin în două fluvii,
Trag cu dinții acul unei broderii
ce va absorbi lacrimile și râsetele copiilor mei David și Daniel.

N-am vrut să mor
ci am vrut să nasc,
Exact de strașnic cum am vrut să mă nasc.

Când eram sigură de geopolitica din ADN
strigam lozinca
și arătam la buricul pământului.
Azi îmi cânt refrenul, cu fața la un perete.

 

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *