Un dor neostoit de a vorbi cu Sufletul

Un dor neostoit de a vorbi cu Sufletul

Autor: Dumitru APETRI

Astfel îşi determină trăirile sale poetice Galina Aniţoi în placheta de debut În Univers e primăvară (Chişinău, CEP USM, 2016, 46 p.), pe care o dedică memoriei tatălui ei Ion. Spre deosebire de unii debutanţi, cărora se întâmplă să li se pară că veritabila artă poetică începe de la ei, autoarea, chiar prin denumirea  Abia încep…, aleasă pentru primul compartiment, îi sugerează cititorului că e conştientă de „idealitatea limbajului poetic” (G. Gadamer), în care îşi face actualmente apariţia.

Până a ieşi în public cu florilegiul recent, semnatara plachetei a publicat o monografie ştiinţifică în baza tezei de doctorat, dar a fost prezentă şi cu versuri în reviste şi în trei antologii ce întrunesc creaţii literare ale tinerelor condeie.

În Autoportret autoarea zice: Sunt şuviţa de apă / ce străbate cu greu prin pustiu, altfel spus: potrivirea cuvintelor e o artă subtilă, specifică, greu de îmblânzit şi practicat. Cu toate acestea, ea se vrea cu tot dinadinsul ocnaş anume în acest Templu: Vreau prin Cuvânt să logodesc / O stea cu-n fir de iarbă. / În toate să mă risipesc / Şi din Cuvânt să-mi fac / Averea-ntreagă (Mă simt Cuvânt în toate).

Se întâmplă ca plachetele de debut în poezie să alunece uneori în sentimentalism, expresii prolixe, să adopte unduiri lacrimogene. Volumul de faţă a fost ferit de atare glisări. Sunt revelatoare în acest sens titlurile  Răvaş de adio, Constatare, Presupunere, Mi-ai furat…, Eroare gramaticală, Deşi nu ştiu, Prometeică, Quo vadis?, Suflete ferecate şi altele.

Impresia dominantă, pe care o produce noua apariţie, este următoarea: îmbinare armonioasă a filonului liric cu meditaţia colorată emotiv. Eul liric (aici coincidenţă deplină cu autorul) nu se complace în stări de euforie, el se vrea participant laborios la actul nobil de sporire a binelui, a luminii şi a armoniei:  Aş vrea să fiu ninsoare – / multă, densă, / s-absorb tot cenuşiul de pe Terra, / în necuprinsul lumii / să se simtă / doar respiraţia lui Dumnezeu / intensă // Aş vrea să ning / cumplit, apocaliptic, / să-nec durerea toată în zăpadă, / apoi din ceruri, / ne-ncepute, / Iubire şi Lumină să las / peste pământ să cadă… (Să fiu ninsoare).

Paleta de sentimente şi meditaţii logodite cu emoţia e bogată în ipostaze: dialoguri sincere cu un prieten imaginar, invocarea chipului scump al strămoşilor, contopirea trăirii materne cu cea a copilaşilor proprii, lacrima ca oglindă a sufletului, superficialitatea în simţire, cazuri regretabile de poluare a sufletelor, cenuşiul de pe Terra, mercantilismul etc.

Cu strângere de inimă evocă autoarea întâmplări când înserarea pogoară în privirea unor indivizi, iar gheaţa le acoperă sufletul (vezi poezia Cutia Pandorei), dar eul liric nu se lasă dominat de asemenea stări, el caută să se înalţe cât mai sus în Univers, unde dăinuie lumina şi infinitul de culori, căci anume de acolo, de Sus, poţi să vezi lumea cu ochi de lumină (În Univers e primăvară). A vedea lumea cu ochi de lumină e, într-adevăr, nobil, frumos şi onorabil pentru o tânără pană poetică.

De o intensitate emotivă aparte e pătruns textul În loc de rugăciune, în esenţă – un blestem, o acuzare gravă banalităţii, surdităţii, miopiei şi nimicniciei: De zic banal / de lucruri sfinte, / ia-mi graiul, Doamne. // De nu aud / ce-mi spune piatra, / frunzele şi iarba, / ia-mi auzul, Doamne. // De nu văd / cum se risipeşte un suflet / şi moare un pom, / ia-mi văzul, Doamne. // De fac umbră / pământului degeaba, / ia-mi viaţa, Doamne.

Admirabilul dor al Galinei Aniţoi de a convorbi cu Sufletul s-a materializat, aşadar, într-un volum de versuri bogate în trăiri profunde şi nobile, înveşmântate în formule verbale inspirate şi demne de atenţia iubitorilor de poezie. În Templul sacru al Artei poetice, dragă Doamnă, eşti persoana binevenită de la care aşteptăm noi surprize.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *